[ X ]
Doi bărbați din Orhei – reținuți după ce ar fi jefuit un magazin din Capitală
2 Mai

Recent, doi bărbați cu vârstele de 25 și 30 ani, domiciliați în Orhei, anterior judecați pentru infracțiuni patrimoniale, au fost reţinuţi şi documentați de ofițerii de investigație și urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Buiucani al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău după ce ar fi sustras dintr-un magazin amplasat pe strada Alba Iulia, mai multe accesorii, transmite CURENTUL.

Potrivit proprietarului, prejudiciul material cauzat se ridică la suma de peste 18 400 lei. Incidentul a avut loc pe parcursul lunii februarie, când bănuiții ar fi profitat de neatenția consultantului sustragând mai multe accesorii pentru telefoane mobile.

Ulterior proprietarul depistând lipsa bunurilor imediat a informat Poliţia. Bunurile sustrase urmează să fie depistate și ulterior returnate proprietarului.

Actualmente suspecții se cercetează în stare de libertate iar în acest context a fost iniţiată o cauză penală pentru furt, care prevede amendă în mărime de la 32 000 lei la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților