[ X ]
[ X ]
[ X ]
Doi bărbaţi au fost reţinuţi în momentul estorcării prin şantaj a 20 000 de lei
13 Aprilie

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale exercită conducerea urmăririi penale în cauza potrivit căreia 3 bărbaţi, domiciliaţi în oraşul Ocniţa, prin şantaj şi cu aplicarea violenţei fizice, au extorcat de la un tânăr 20 000 de lei pentru o presupusă datorie, transmite CURENTUL.

Potrivit materialelor cauzei, la începutul lunii aprilie curent, tânărul, în vârstă de 23 de ani, a fost urcat forţat într-un automobil şi transportat la iazul din satul Naslavcea, unde, fiind ameninţat cu violenţă fizică şi înec, a fost impus să semneze o recipisă de recunoaştere a unei datorii inexistente de 20 000 lei, fiindu-i solicitată transmiterea banilor în termen de 2 săptămâni. De asemenea, victima a fost preîntâmpinată de realizarea ameninţărilor în cazul adresării la organele de drept.

La 12.04.2018, în momentul primirii mijloacelor băneşti extorcate, 2 dintre făptuitori au fost reţinuţi în flagrant delict. În cadrul percheziţiilor corporale, asupra acestora au fost ridicate mijloacele tehnice de comunicare şi mijloacele băneşti în sumă de 10 000 lei, primiţi de la victimă sub controlul procurorilor şi ofiţerilor de poliţie.

În prezent, se întreprind măsurile necesare pentru localizarea şi reţinerea celui de-al treilea suspect, dat în urmărire generală.

Pentru acţiunile comise, făptuitorii, cu vârste cuprinse între 23 şi 33 de ani, riscă pedeapsa cu închisoare de la 10 la 13 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților