[ X ]
Dodon: Nu trebuie pierdut timpul până la instalarea în funcție, Sandu și PAS își pot asuma chiar acum responsabilitatea pentru conducerea țării
27 Noiembrie

„Este important să înțelegem cu toții care este realitatea și cine deține de azi înainte inițiativa politică de a schimba lucrurile într-o direcție sau alta”- susține șeful statului Igor Dodon, informează CURENTUL.

Astfel, Dodon spune că există un președinte nou ales, care a primit mandatul cetățenilor pentru a-și realiza promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală. „Imediat după învestire, noul președinte, Maia Sandu, trebuie să-și implementeze programul de guvernare”, precizează el.

Tot el spune că pe de altă parte, în Parlament nu există azi vreo majoritate parlamentară, însă poate fi creată o asemenea majoritate în diferite formule, în funcție de fracțiunile care se vor alia. „De aceea, doamna președinte Maia Sandu are acum posibilitatea să-și formeze orice coaliție dorește, fie pentru a guverna țara, fie pentru a provoca alegeri anticipate. Totul acum depinde de capacitățile de negociere ale dumneaei”, susține Dodon.

Prin urmare, Igor Dodon mai spune că toată responsabilitatea grea pentru situația din țară o duce în prezent Guvernul Chicu: „Moldova intră în iarnă, pe fundal de pandemie și dificultăți economice, când trebuie plătite la timp salariile și pensiile, trebuie gestionată pandemia și susținut sistemul medical și de educație și există o mie de alte probleme pe care ministerele trebuie să le rezolve zilnic. În asemenea condiții, Guvernul domnului Ion Chicu este dator moral și profesional să-și continue munca, să aibă toată puterea și libertatea de acțiune.

Deci precizez că socialiștii nu se țin cu orice preț de guvernare, mai ales că nu avem o majoritate parlamentară. Însă nici țara nu o putem lăsa de izbeliște, fiindcă se va instaura un haos politic și economic. Cetățenii nu pot fi lăsați fără grijă și protecție”.

„Totodată, doamna președinte Maia Sandu poate forma o proprie coaliție de guvernare și să identifice un alt prim-ministru, care să preia responsabilitățile Guvernului”, susține, în același timp, Dodon.

Prin urmare, el spune că PSRM este gata să susțină un guvern propus de Maia Sandu, în cazul în care aceasta este gata într-adevăr să își asume responsabilitatea pentru soarta țării și a cetățenilor și crede că poate gestiona criza mai bine decât actualul guvern. „Ca urmare, nu trebuie pierdut timpul până la instalarea de jure în funcția de președinte, fiindcă doamna Maia Sandu și PAS își pot asuma chiar acum responsabilitatea pentru conducerea țării, așa cum au anunțat că doresc”, a menționat el.

Totodată, Igor Dodon o îndeamnă pe Maia Sandu să înceapă cât mai curând procesul de negociere cu fracțiunile parlamentare, să formeze o majoritate în formula care îi convine dumneaei, să creeze un nou Guvern sau să provoace alegerile parlamentare anticipate și să-și realizeze programul electoral.

„Inițiativa e la dumneaei, chiar din acest moment”, a conchis Dodon.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților