[ X ]
Dodon, la un forum internațional: Din păcate, nu vedem progrese majore și nici eforturi de menținere a stabilității
14 Martie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a susținut un discurs în cadrul Forumului Internațional „VII Global Baku Forum 2019 – O Nouă Politică Externă”, în care a vorbit despre  principiile strategiei prezidențiale de promovare a unei politici externe echilibrate cu respectarea statutului de neutralitate permanentă a Moldovei, informează CURENTUL.

„Din păcate, nu vedem progrese majore și nici eforturi de menținere a stabilității, de sporire a securității şi de eliminarea a contradicțiilor dintre actorii globali. Dimpotrivă, observăm adesea cum contradicții se intensifică, generînd noi provocări și riscuri. Una dintre aceste noi provocări pentru securitatea globală au constituit-o măsurile de anulare a Tratatului privind eliminarea rachetelor cu rază medie și scurtă de acţiune (INF Treaty), care afectează în mod direct interesele Republicii Moldova în domeniul asigurării securității naționale”, a comunicat Dodon, la Forum.

În același timp, șeful statului s-a referit la evoluția relațiilor dintre actorii globali. „Noi, reprezentanții țărilor mici, urmărim cu mare îngrijorare evoluția tensiunilor în relațiile dintre actorii globali. În aceste condiții, este practic imposibil ca statele noastre, prin eforturile lor, să reuşească să schimbe situația, să treacă de la confruntare la dialog. Trebuie să declarăm în mod deschis și ferm inacceptabilitatea escaladării în continuare a contradicțiilor în lume. Nu vrem să fim victime ale unor „tranzacții” necinstite. Trebuie să ne exprimăm ferm ataşamentul față de angajamentele stabilite în Statutul Națiunilor Unite și să respectăm cu strictețe principiile fundamentale ale Actului Final de la Helsinki. Astăzi, Moldova promovează cu adevărat relații comerciale reciproc avantajoase pe baza Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și se bucură, de asemenea, de avantajele Zonei de liber schimb din CSI”, a mai adăugat el.

Prin urmare, Dodon a comunicat obiectivele prin care intenționează să consolideze și să dezvolte statutul constituțional al neutralității permanente a Republicii Moldova:

„1. Garantarea suveranității, integrității teritoriale și a securității frontierelor Republicii Moldova recunoscute pe plan internațional.

2. Asigurarea unei dezvoltări sociale și economice durabile prin colaborarea eficientă cu Estul și cu Vestul.

3. Obținerea recunoașterii internaționale a statutului de neutralitate al Moldovei.

4. Identificarea unei soluții echitabile și pe termen lung a problemei transnistrene”.

De menționat că, Forumul Internațional „VII Global Baku Forum 2019 – O Nouă Politică Externă” se desfășoară la Baku în perioada 14-16 martie.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților