[ X ]
Dodon, în vizită de lucru în UTA Găgăuzia
9 Iulie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon continuă vizitele de lucru prin țară, iar în agenda zilei de astăzi este Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia (UTAG), informează CURENTUL.

„Inițial am mers la Comrat, unde m-am familiarizat cu situația din câteva gospodării afectate de ploile abundente din 5 iulie și de inundațiile provocate de acestea. În total, au avut de suferit 16 gospodării private, păsările domestice și automobile. Autoritățile locale estimează acum pagubele. Împreună cu Alexandr Suhodolschi, deputat în Parlament, ales din partea Partidului Socialiștilor în circumscripția uninominală electorală Comrat, am decis să acordăm ajutor material fiecărei familii afectate”, a scris Dodon, pe o rețea de socializare.

Oficialul s-a familiarizat cu modul în care se desfășoară lucrările de construcție pe porțiunea de șosea dintre satele Congaz și Baurci din Autonomia Găgăuză. „Este un segment de drum avariat, care se deteriorează sistematic din cauza ploilor abundente și din cauza transportului de mare tonaj, care circulă pe aici. Astfel, se preconizează să fie reparați peste șapte kilometri de drum și un pod. Valoarea proiectului este de 40 milioane de lei, bani care vor fi alocați din buget. Totodată, în cadrul unei evaluări a lucrărilor de construcție, au fost depistate încălcări grave care au influențat calitatea acestora. Am criticat dur compania contractantă și am avertizat că, în conformitate cu legislația în vigoare, calitatea proastă a lucrărilor de construcție ar putea duce la rezilierea contractului, fără achitarea banilor pentru lucrările efectuate. În satul Baurci din raionul Comrat, Autonomia Găgăuză, m-am documentat cu activitatea întreprinderii agricole SRL „Nisapeva”, care în aceste zile se ocupă de recoltarea grâului pe o suprafață totală de peste 1800 de hectare. Potrivit estimărilor productivitatea grâului constituie 7-8 chintale la hectar. De asemenea, această gospodărie cultivă porumb, floarea soarelui și orz. Am salutat agricultorii, le-am dorit să se bucure de o roadă bogată și le-am mulțumit pentru eforturile pe care le depun în asigurarea securității alimentare a regiunii și a țării într-o perioadă atât de dificilă”, a precizat el.

Igor Dodon a mai spus că, împreună cu Irina Vlah, bașcanul Autonomiei Găgăuze, a vizitat spitalul raional din Ceadîr-Lunga, unde, până nu demult, situația epidemiologică era gravă din cauza identificării unui focar de infecție cu COVID-19. „În prezent, aici se tratează 39 de pacienți diagnosticați cu coronavirus; de la începutul epidemiei, în raionul Ceadîr-Lunga s-au infectat 549 de persoane. Am adresat mulțumiri personalului spitalului pentru eforturile depuse în combaterea răspândirii virusului și am transmis administrației Diplomele de Onoare ale Președintelui, destinate celor mai buni lucrători. De asemenea, am informat medicii despre faptul că astăzi, la ședința Parlamentului, Guvernul Republicii Moldova și-a asumat răspunderea pentru mai multe programe social-economice importante, primul dintre care este majorarea graduală de două ori a salariilor pentru toți lucrătorii medicali din țară. Prima majorare, cu 30%, va avea loc deja la 1 septembrie”, a spus el.

În orașul Ceadîr-Lunga, șeful statului a vizitat întreprinderea regională SRL „TransTest”, care a fost fondată acum 15 ani, inițial – ca centru de testare a mijloacelor de transport. „Doi ani mai tîrziu, aici a fost lansată producerea semințelor de floarea soarelui și de dovleac, arahide, migdale, fistic ș.a. De asemenea, a fost lansată o linie de producere a foilor de lavaș. La întreprinderea respectivă activează 130 de persoane, volumul de producție depășește 50 milioane de lei. Produsele sunt comercializate cu succes pe piața internă, precum și exportate în România. Totodată, m-am familiarizat cu activitatea filialei Zonei Economice Libere „Valcaneș” („Vulcănești”), care se află în orașul Ceadîr-Lunga. Decizia cu privire la deschiderea filialei cu suprafața totală de 42 ha a fost luată în anul 2017, iar în anul curent, autoritățile locale au acordat primele 15 ha, celelalte terenuri urmînd să fie oferite în timpul apropiat. Se preconizează ca deja în primăvara – vara anului viitor, primul rezident al Zonei Economice Libere va putea să-și înceapă activitatea”, a specificat Dodon.

În Ceadîr-Lunga a inspectat lucrările de construcție a Centrului cultural-educațional, edificat cu suportul Fundației „Heydar Aliyev”, în baza înțelegerilor sale cu Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, în cadrul întrevederii de la Baku, din luna iunie 2017. Suprafața totală a edificiului constituie două mii de metri pătrați, volumul investițiilor din partea guvernului azer este de 1,3 milioane de euro. Lucrările de construcție urmează să fie finalizate aproximativ peste trei luni. Am adresat mulțumiri Ambasadorului Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova, E.S. Qüdsi Osmanov, prezent la întrevedere și conducerii Republicii Azerbaidjan pentru contribuția considerabilă în„ dezvoltarea socială și culturală a Găgăuziei, fapt care demonstrează nivelul înalt al relațiilor dintre țările noastre. Se preconizează ca festivitatea de inaugurare a Centrului cultural-educațional să se desfășoare cu participarea Președinților ambelor state, în termenii stabiliți”, a spus șeful statului.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților