Ex-Președintele Igor Dodon afirmă că este necesar urgent de a negocia prețul la gaz pentru iarna care vine și de evitat acele probleme grave care au lovit cetățenii în sezonul trecut, informează CURENTUL.
„Prognozele experților europeni arată că prețul gazelor naturale va ajunge, iarna, la 3500 USD și sunt extrem de îngrijorătoare pentru țara noastră, pentru cetățenii Republicii Moldova. În aceste zile vin facturile la gaz și cetățenii scot din buzunar ultimii bani ca să le achite. Știu că mulți oameni se împrumută pentru a plăti facturile, iar agenții economici sunt nevoiți să scumpească producția lor. Astăzi aflăm că un producător local a scumpit din nou pâinea, care se transformă pentru mulți oameni în produs de lux”, a menționat el, într-o postare pe Facebook.
Potrivit spuselor sale, dacă prețul spot la gazele naturale se va tripla, iarna viitoare vom trăi o adevărată catastrofă socială și economică.
„După negocierile de toamna trecută a actualului contract de achiziție a gazelor, guvernarea anunța că a înțeles că „sania trebuie pregătită de cu vară”. Dar, se pare că ei au uitat deja ceea ce au înțeles pe moment în 2021. De ce acum guvernarea nu face nimic? Este necesar urgent de a negocia prețul la gaz pentru iarna care vine și de evitat acele probleme grave care au lovit cetățenii în sezonul trecut”, a subliniat fostul șef de stat.
Igor Dodon a spus că, conducerea țării, în loc să lupte cu panglica Sfântului Gheorghe și să hărțuiască oponenții politici, trebuie de urgență să meargă la Moscova pentru a negocia un nou contract, pentru a obține un preț mult mai bun pentru țara noastră.
„Guvernarea este obligată să facă și ceva bun pentru țară, pentru cetățenii noștri, inclusiv pentru cei care și-au dat votul pentru actuala conducere a țării.
Interesul țării, interesul oamenilor din Republica Moldova trebuie să fie prioritare pentru orice guvernare. Cetățenii așteaptă un preț accesibil pentru gaze, care ar putea duce la ieftinirea mai multe produse, inclusiv a pâinii”, a conchis politicianul.