În ultima zi a summit-ului Francofoniei, care-şi ţine lucrările la Erevan, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, informează CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, în cadrul discuției, au abordat o gamă largă de chestiuni cu privire la relaţiile bilaterale.
„Astfel, am remarcat faptul că Franţa, fiind una din „locomotivele” Uniunii Europene, rămîne a fi unul din partenerii strategici ai Republicii Moldova în Europa. În cei 26 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, dialogul dintre ţările noastre a cunoscut o dezvoltare dinamică practic în toate domeniile: politică, economie, comerţ, cultură, educaţie, etc. Relațiile comerciale dintre Moldova şi Franţa înregistrează o creştere stabilă: în perioada ianuarie-iunie, 2018, volumul exporturilor spre Franţa a crescut de 1,7 ori comparativ cu perioada similară a anului precedent. Importurile din această ţară, în perioada de referinţă, s-au majorat cu 60%. În Moldova, activează 225 de companii cu capital francez. Am menționat, de asemenea ascensiunea dialogului în domeniul culturii şi educaţiei, în care rolul principal îl joacă Alianţa Franceză din Moldova. Programele promovate de această organizaţie oferă studenţilor moldoveni posibilitatea de a face studii în Franţa. Totodată, în dialogul dintre ţările noastre un rol important îi revine și diasporei moldovenești din Franţa”, a scris Dodon.
Cât priveşte politica externă a Republicii Moldova, șeful statului a subliniat, în mod special, că ţara noastră tinde să dezvolte relaţii echilibrate şi reciproc avantajoase cu partenerii atît din Vest, cît şi din Est.
„Totodată, vom menține și consolida principiul constituțional de neutralitate permanentă a Moldovei. În context, am discutat cu Președintele Franţei perspectivele de reglementare a conflictului transnistrean. În special, am propus părții franceze să participe mai activ la consultările pe marginea acestei probleme alături de Germania, Rusia și alți actori externi, participanți ai formatului oficial recunoscut, 5+2. Consider că implicarea Parisului, inclusiv în cadrul politicii Uniunii Europene, va oferi un nou impuls procesului de reglementare, ceea ce, într-un final, va contribui la identificarea unei soluţii eficiente care va marca primul succes pașnic și diplomatic din ultimele decenii, în rezolvarea conflictelor „îngheţate” din spaţiul post-sovietic și în general din spațiul OSCE. În finalul întrevederii, am exprimat gratitudine președintelui Franței pentru invitația de a participa la Forumul Păcii, care va avea loc, în noiembrie anul curent, la Paris”, a mai scris Dodon.
Andriana Cheptine