[ X ]
Dodon: Astăzi e o zi istorică importantă: la 19 noiembrie 2001 a fost semnat Tratatul de prietenie și cooperare dintre Republica Moldova și Federația Rusă
19 Noiembrie

Igor Dodon, liderul socialiștilor, al cincilea Președinte al Republicii Moldova, a venit cu o adresare în contextul marcării a 20 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie și cooperare dintre Republica Moldova și Federația Rusă. El a menționat că, „astăzi, noi marcăm o zi istorică importantă: la 19 noiembrie 2001 a fost semnat Tratatul de prietenie și cooperare dintre Republica Moldova și Federația Rusă. De-a lungul acestor două decenii, relațiile noastre bilaterale au cunoscut transformări calitative, datorită schimbărilor semnificative în „landșaftul” geopolitic regional și în viața politică internă a Moldovei”, informează CURENTUL.

Potrivit spuselor sale, pe parcursul a 20 de ani, țara noastră și-a schimbat de mai multe ori vectorul politicii externe, s-a confruntat cu un șir de dificultăți social-economice, politice și demografice. Dar în toată perioada dată, în pofida tuturor provocărilor, Federația Rusă a fost și continuă să fie alături de Moldova, urmând buchia și spiritul Marelui Tratat, care își menține importanța și permite Moldovei și Rusiei să-și dezvolte relațiile în interesele țărilor și popoarelor noastre.

„Dacă facem o incursiune mai largă în istorie, constatăm că în cei 30 de ani de independență, relațiile dintre țările noastre au parcurs o cale lungă. Pentru noi a fost ușor să găsim un limbaj comun cu cetățenii Rusiei, întrucât ne unesc aceleași temelii civilizaționale, religia ortodoxă comună, paginile glorioase din trecut. Noi nu vom uita niciodată faptele eroice ale ostașilor ruși și sovietici care, cu prețul propriilor vieți, au eliberat pământul nostru de cotropitorii străini. Nu vom uita nici de aportul Moscovei în ascensiunea economiei naționale a republicii noastre, în dezvoltarea industriei, sferei sociale. Această cooperare continuă și astăzi, în anii de independență a țărilor noastre.

În perioada conflictului de pe Nistru – cea mai dificilă perioadă pentru noi, anume Rusia a devenit țara mediatoare în negocieri, participantă la operațiunea de menținere a păcii și garant al reglementării pașnice a conflictului. Un rol foarte important în aprofundarea relațiilor noastre bilaterale, în promovarea procesului de reglementare transnistreană i-a revenit unor diplomați ruși cu experiență, cum ar fi Evghenii Primakov. Federația Rusă este furnizorul exclusiv de gaze naturale în Moldova și principala piață de desfacere pentru produsele agricole moldovenești. În Rusia muncesc sute de mii de conaționali de-ai noștri. Pe teritoriul Rusiei locuiește cea mai mare diasporă moldovenească.

Spre regret, n-am realizat totul ce ne-am propus în relațiile noastre bilaterale. Anumiți politicieni iresponsabili și reprezentanți ai elitei creative participă la diseminarea propagandei anti-Rusia, care este „în vogă” în unele cercuri internaționale, în falsificarea istoriei noastre comune, în denaturarea paginilor glorioase ale trecutului. Oamenii care au venit la guvernare în Moldova anul trecut și anul acesta continuă să distrugă relațiile cu Rusia, inclusiv prin participarea la niște acțiuni dubioase și vădit provocatoare, cum ar fi „Platforma Crimeea”. Considerăm că sunt extrem de periculoase provocările împotriva militarilor ruși care își desfășoară misiunea de menținere a păcii pe malurile Nistrului.

Totodată, este stopată în mod nejustificat participarea Moldovei la proiectele de integrare în spațiul post-sovietic. În context, este oportun să amintim eforturile pe care le-am depus personal în funcția de Președinte al Republicii Moldova în anii 2017-2020 privind consolidarea raporturilor comerciale și economice cu Rusia și cu alte țări membre ale Uniunii Economice Eurasiatice. Datorită înțelegerii mele personale cu Vladimir Putin și susținerii din partea liderilor altor țări din UEEA,

Republica Moldova a devenit prima țară care a obținut statutul de observator în organizația respectivă. Această realizare ne-a permis să exportăm fără taxe mai multe categorii de produse agricole moldovenești pe piața rusă, grație cărui fapt, fermierii din Moldova au economisit sute de milioane de lei anual. Însă noua guvernare practic a anulat această realizare importantă, renunțând să continue cooperarea cu UEEA, ceea ce în consecință, a cauzat prejudicii considerabile economiei naționale”, a notat fostul Președinte.

Igor Dodon a menționat că este evident faptul că relațiile bilaterale dintre țările noastre au nevoie de un impuls nou.

„Este necesar să revenim și să continuăm realizarea tuturor proiectelor comune pe care noi le-am inițiat în perioada anilor 2016 – 2020. Astăzi, noi avem nevoie în primul rând de o cooperare consolidată pentru a depăși pandemia de COVID-19.

Din toate vaccinurile care ajung în țara noastră, cetățenii Moldovei în mare parte au optat pentru vaccinul „Sputnik V”, produs de Rusia. În timpul maratoanelor de vaccinare, se formau cozi de câțiva kilometri de doritori anume pentru acest vaccin. Moldova este interesată de livrările în țara noastră a noilor loturi de vaccin, în special acum, când mai mulți concetățeni de-ai noștri trebuie să facă rapelul.

Noi suntem siguri că Moldova trebuie să se implice mult mai activ în toate proiectele de integrare în spațiul post-sovietic, în special în Zona de Liber Schimb cu țările CSI.

Trebuie să ne unim eforturile cu țările garant și, în primul rând, cu Federația Rusă pentru reglementarea definitivă a conflictului transnistrean. Trebuie să protejăm cu mare atenție valorile noastre tradiționale istorice, culturale și familiale și un rol important în acest sens trebuie să-i revină Bisericii Ortodoxe Ruse, din componența căreia face parte și Mitropolia Moldovei.

Istoria din ultimii 30 de ani ne-a oferit mai multe lecții. În special, ne-a învățat că fiind separați, în izolare unii de alții, țările noastre nu vor supraviețui. Ne unesc legăturile multiseculare a căror ruptură lovește dur în popoarele noastre, în oamenii și familiile noastre. Noi credem cu tărie că viitorul nostru este într-un spațiu economic și civilizațional comun cu Rusia”, a conchis socialistul.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților