[ X ]
Dodon: Astăzi aud că vor să reevalueze nu știu ce. Îmi aduce aminte de Plahotniuc, care schimba regulile în timpul jocului
1 Noiembrie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a comentat, astăzi, procesul de numire a Procurorului General și ceea ce se întâmplă acum, informează CURENTUL. 

Igor Dodon a declarat că, partenerii săi de coaliție au instistat să facă un filtru la MJ de preselecție a candidaților la fotoliul de Procuror General.

„Eu am spus că sunt riscuri de constituționalitate, pentru că în Constituție nu e prevăzut așa ceva. Ei au insistat că trebuie, că iată blocați reforma procuraturii. Cineva chiar m-a învinuit public. Am spus: haideți, ok, aprobați legea, colegii o să voteze în Parlament, eu am să o semnez în aceeași zi. S-a publicat. Când să formăm filtrul la MJ eu le propun: haideți să fie paritate, echilibru. Nu, noi vrem cinci să fie numiți de Guvern și unul de la Parlament. Le spun: bine, haideți și aici. Pentru că nu am interesul să-mi pun procurorul meu. Au organizat ei concurs, și-au pus acolo psiholog, experți străini, societatea civilă. Acum au organziat concursul, ei l-au organizat, au ales 4 candidați, au făcut publice rezultatele și la urmă nu le place. Păi, voi dați peste cap însuși toate principiile de concursuri și de democrație pe care o promovați! Voi i-ați ales pe acești 4, acum cineva nu vă place pentru că poate nu a trecut cineva dintre candidați, poate avea cineva interes dintre politicieni, nu eu, eu nu am participat în acest concurs, nu eu am pus sub semnul întrebării rezultatele acestui concurs. Tot ei pun sub semnul întrebării și ajungem iar în situația ca și la CC. A fost concurs, eu am insistat haideți cine a câștigat concursul să fie propuși, partenerii mei de coaliție nu au acceptat și unde am ajuns… Acum calcă pe aceeași greblă. Astăzi aud că vor să reevalueze nu știu ce. Știți de ce îmi aduce aminte?! Îmi aduce aminte de Plahotniuc, care schimba regulile în timpul jocului. Dacă nu-i plăcea ce se iese, schimba regulile. Ce se primește? Guvernul actual preia cele mai bune practici ale lui Plahotniuc? Dacă nu i-a placut candidatul care a câșigat concursul, anulăm concursul. Atunci cu ce suntem sau cu ce este acest Guvern mai bun decât cel precedent? Eu pun intrebarea, nu fac nici un fel de aluzie”, a precizat șeful statului, în cadrul unui interviu pentru europalibera.org.

Igor Dodon a mai spus că nu vrea să dea nici un verdict înainte de decizia CSP, pentru că va fi o imixtiune în proces.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților