[ X ]
[ X ]
[ X ]
Documentat de CNA mai bine de o lună. Un tânăr a fost reținut pentru că promitea obținerea permiselor de conducere pe rețele de socializare
19 Februarie

Un tânăr de 18 ani din Chişinău a fost prins de CNA şi procurori, fiind suspectat de trafic de influenţă, după ce a fost documentat mai bine de o lună. Acesta promitea, pe o reţea de socializare, că poate ajuta pe oricine vrea un permis de conducere, susţinând că ar avea influenţă asupra unor persoane din cadrul Agenţiei servicii publice, transmite CURENTUL.

Pe pagina sa „Per Mis”, bănuitul solicita între 400 şi 600 de euro pentru un document.

Potrivit materialelor cauzei, tânărul intra în discuţie cu doritorii de a obţine permis de conducere, fără susţinerea probelor, le cerea să-i transfere pe card banii, după care dispărea. Pentru a-şi convinge clienţii să-i dea bani, acesta înregistra secvenţe video în care îşi atribuia rolul de notar. În filmuleţele sale, pe care le transmitea victimelor, el prezenta datele sale de identitate, suma primită, persoana care i-a dat banii şi pentru ce serviciu erau aceştia.

Astfel în luna ianuarie 2019, bănuitul a fost contactat de o persoană, pe pagina lui de pe reţeaua socială, care i-a cerut ajutor pentru susţinerea probelor practice şi teoretice. În scurt timp, tânărul i-a fixat o întâlnire şi i-a cerut 400 de euro.

În baza denunţului, CNA a pornit o urmărire penală şi a efectuat o livrare de control, cele 400 de euro fiind transmise sub controlul Centrului. La solicitarea bănuitului, banii au fost depuşi pe un cont de card bancar. În momentul în care acesta extrăgea banii, ofiţerii CNA l-au reţinut. În prezent, tânărul se află în izolatorul CNA, fiind reţinut pentru 72 de ore.

CNA face un apel către cei care au avut de suferit de pe urma acţiunilor ilegale ale tânărului (au contactat pagina Per Mis, au comunicat cu persoana, au oferit bani, etc.) şi îi îndeamnă să vină să denunţe. De asemenea, ne puteţi contacta la numerele de telefon ale Unităţii de gardă 257 202 sau la linia naţională anticorupţie 0 800 55555.

Cristina Parfeni

IMG_2760 IMG_2762

Inapoi la arhiva noutaților