Raportul lunar privind implementarea planului de acțiuni semnat cu antreprenorul străin OHL ZS (Cehia), contractat pentru construcția ocolirii or. Ungheni, în baza contractului internațional a fost făcut public de către ÎS „Administrația de Stat a Drumurilor”, transmite CURENTUL.
Ocolirea or. Ungheni face parte din drumul național R1 Chișinău – Ungheni – Sculeni.
În raportul pentru luna iulie 2017, privind implementarea Planului de Acțiuni pentru construcția ocolirii or. Ungheni, sunt expuse acțiunile Beneficiarului, Inginerului Supervizor și Antreprenorului. În raportul anexat, acțiunile realizate sunt marcate cu culoarea verde, și respectiv, acțiunile nerealizate – în culoarea roșie.
Progresul lucrărilor de construcție este de 48,27 %.
De menționat că în perioada raportată, Antreprenorul OHL ZS a încălcat prevederile Planului de Acțiuni privind:
Aprovizionarea materialului în stoc;
Aprobarea sectorului experimental pentru stratul de uzură.
Încălcările menționate indică nerespectarea de către Antreprenorul OHL ZS a angajamentelor asumate în Planul de Acțiuni pentru ameliorarea situației pe șantierul de construcție a ocolirii or. Ungheni, semnat cu Î.S.„Administrația de Stat a Drumurilor”.
Cristina Parfeni