[ X ]
(DOC) Noi măsuri privind modul de depunere a notificării la comercializarea alcoolului
14 August

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului propune spre consultări publice o nouă Metodologie privind modul depunerii notificării privind comercializarea alcoolului etilic, transmite CURENTUL.

Proiectul are drept scop asigurarea controlului asupra respectării condițiilor de circulație a alcoolului etilic și vine să stabilească procedura de notificare privind comercializarea alcoolului etilic, de către titularii de licență în domeniul fabricării, păstrării și comercializării alcoolului etilic, agenților economici care practică o altă activitate decât cea în domeniul fabricării producției alcoolice.

Proiectul conține toți pașii care trebuie executați de către cele 3 părți implicate în procedura de notificare: agentul economic solicitant de alcool etilic, titularul de licență în domeniu și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Reglementarea acestor pași va exclude riscul prezentării informației incomplete și eronate asigurând o evidență clară a alcoolului etilic comercializat.

Potrivit documentului, agentul economic solicitant, se adresează cu o cerere, în format electronic sau pe suport de hârtie, titularului de licență. Cererea agentului economic solicitant se prezintă în formă liberă și conține date privind denumirea entității economice, numărul de înregistrare (IDNO), calitatea și cantitatea argumentată a alcoolului solicitat și scopul utilizării acestuia. Vânzarea și cumpărarea alcoolului etilic se face în baza unui contract încheiat între titularul de licență și agentul economic solicitant.

Nerespectarea obligației de prezentare a notificării de către titularii de licență la Agenția Naționale pentru Siguranța Alimentelor sau comercializarea cu devieri considerabile și intenționate de la datele indicate în notificare poate duce la retragerea licenței.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților