Legea liberalizării capitalului și stimulării fiscale au drept scop legalizarea banilor obținuți prin metode mai puțin legale. Ba mai mult, notele informative ale ambelor proiecte conțin doar o prezentare generală fără explicații, potrivit avizului formulat de Agenda Naţională de Business (ANB), transmite CURENTUL.
Legile sunt sensibile pentru mediul de afaceri, iar varianta propusă de autori va discrimina reprezentanții businessului care și-au onorat obligațiile față de bugetul de stat. ”Autorii au ignorat riscurile care vizează modificările. Este vorba de imparțialitatea instituțiilor din sistemul de drept, incapacitatea instituțiilor de a controla proveniența mijloacelor mobile și imobile. Iar ca urmare a instabilității sistemului financiar autohton și lichidității sale scăzute riscurile de depunere a unor sume mari de valută națională și străină vor crește pasivele băncilor. Or, în situația în care creditarea sectorului real al economiei este în descreștere, sectorul bancar va avea decalaje dintre pasive și active”, se mai spune în revendicările ANB.
Notele informative la proiect conţin argumente generale în sprijinul conceptului de liberalizare a capitalului și ideilor ce stau la baza ambelor proiecte. Lipsa datelor cu privire la mărimea amenzilor fiscale și de întârziere pe care statul dorește să le radieze, mărimea capitalului care urmează a fi liberalizat și mărimea taxelor colectate prin această “reformă“ îngrijorează societatea civilă precum și comunitatea de afaceri.
Nu este delimitat clar proveniența capitalului ce va fi propus spre „liberalizare”. Avem situația în care 25% din PIB o reprezintă remitențele, mijloace bănești care la sigur trebuie să fie supuse legalizării dacă nu au fost legalizate până la acest proiect de lege, și avem capitalul acumulat din corupție și contrabandă, care prin garanțiile oferite de proiectul de lege persoanele care vor declara nu vor putea fi urmărite de instituțiile de drept.
Totodată, Parlamentul a organizat audieri publice care au avut un caracter formal, prin aceasta și a încălcat transparența în procesul decizional, iar proiectele de lege au fost introduse pe agenda legislativului contrar regulamentului parlamentului.
„Legalizarea capitalului este o lege acare contravine normelor europene. Banca Mondială și FMI s-au expus și au spus că legea va periclita măsurile de combatere a corupției și lupta cu fraudele financiare”, a explicat Veaceslav Ioniță, expert IDIS Viitorul.
Cristina Parfeni