Ca urmare a unor sesizări din partea mediului de afaceri, despre fluctuația nejustificată a prețurilor la carne (materie primă) precum și la utilizarea unor practici neloiale din partea traderilor în procesul de import și realizare a cărnii (preponderent porc și pui), asociațiile de business au parvenit cu propunerea de a elabora un mecanism de distribuire a contingentelor tarifare preferențiale la importul de carne de pasăre și porc din Uniunea Europeană, transmite CURENTUL.
Astfel, Guvernul a venit cu o propunere în acest sens.
„Se propune reglementarea, la nivel de Hotărâre de Guvern, a importului de carne de pasăre și porc din Uniunea Europeană în limita contingentelor disponibile.
În baza principiului „primul venit – primul servit”, 60% din contingentul tarifar să fie distribuit în exclusivitate procesatorilor de carne conform unei liste prestabilite de către MADRM.
Totodată, să fie prevăzut expres că 30% din cota respectivă va fi alocată pentru importul de carne proaspătă sau refrigerată și 30% – pentru carnea congelată”, se menționează în propunere.
Astfel, câte 30% din cota preferențială anuală se va aloca, în baza principiului „primul venit – primul servit”, exclusiv procesatorilor de carne din Republica Moldova pentru produsele clasificate la următoarele poziții tarifare : „Carne de animale din specia porcine, proaspătă sau refrigerate”; „Carne de animale din specia porcine congelată”; „Carne și organe comestibile, proaspete sau refrigerate de păsări de la poziţia 0105”; „Carne şi organe comestibile congelate, de păsări de la poziția 0105”.
Cristina Parfeni