[ X ]
(DOC) Cum se va desfășura „Primul sunet” în acest an. Ce subiecte vor fi abordate la prima lecție
27 August

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a decis cum se va desfășura sărbătoarea „Primul sunet” în instituțiile de învățământ din țară, transmite CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolăescu – Onofrei a scris că diriginții vor putea singuri să decidă ce subiecte vor fi discutate la prima lecție.

„Prima lecție. Suntem siguri că libertatea de a decide va aduce sute de modele de proiecte didactice care ar putea fi împărtășite apoi cu toți cei interesați. Un simplu exemplu: în fiecare localitate, există oameni care au participat la Marea Adunare Națională, care au trăit acele clipe. De ce să nu fie ei oaspeții elevilor la prima lecție, o lecție de istorie orală? Aceasta este doar o singură idee. Mai pot fi nenumărate alte idei. Creativitate în abordare, motivație pentru învățare, punerea în valoare a colaborării pentru obținerea succesului – acestea și orice alte subiecte sunt mai mult decât binevenite pentru începutul de an școlar. Spor și inspirație, dragi diriginți!”, a scris ministrul.

Totodată, potrivit deciziei ministerului, „Primul sunet” va avea loc la 2 septembrie 2019. Deciziile de desfășurare a activităților le revin instituțiilor de învățământ. Durata careului solemn nu va fi mai mult de 45 minute.

Cristina Parfeni

g

Inapoi la arhiva noutaților