[ X ]
(DOC) Bucurie pentru vânători! Ce vrea să facă MADRM
19 Decembrie

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a supus consultărilor publice proiectul privind utilizarea armei cu țeavă lisă în ariile naturale protejate de stat, transmite CURENTUL.

Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la utilizarea armei cu țeavă lisă în ariile naturale protejate de stat a fost elaborat în vederea executării deciziei Comisiei pentru situații excepționale cu privire la măsurile de profilaxie, combatere și eradicare a pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova în scopul intervenirii eficiente cu măsuri de prevenire a răspândirii Pestei Porcine Africane prin intermediul mistreților și răpitorilor, evitarea apariției efectelor negative social-economice, prevenirea contaminării culturilor agricole și neadmiterii prejudicierii agricultorilor și producătorilor din alte domenii conexe.

Astfel, Guvernul a hotărât:

„Prin derogare de la prevederile Regulamentului cu privire la reglementarea efectivului de animale sălbatice în ariile naturale protejate de stat din fondul forestier de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 239 din 01 aprilie 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr. 86, art. 268) pe parcursul sezoanelor de vânătoare 2018-2019 și 2019-2020 se permite reglementarea numerică a efectivului de mistreți, la goană, cu utilizarea armelor cu țeavă lisă cu cartușe cu glonț”, se spune în Hotărâre.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților