41 de organizații neguvernamentale și asociații obștești susțin modificarea sistemului electoral actual prin introducerea votului uninominal și au adresat o scrisoare comunității internaționale, prin care îi îndeamnă să susțină acest fapt, informează CURENTUL.
Semnatarii scrisorii afirmă că, din păcate, tema privind modificarea sistemului electoral „a fost tratată de către unele partide doar din perspectiva interesului lor electoral și prea puțin din punctul de vedere al efectelor asupra societății”.
„Din punctul nostru de vedere, cel mai important lucru de precizat este faptul că cetățenii moldoveni își doresc schimbarea sistemului electoral prin introducerea votului uninominal – atât cetățenii care locuiesc pe teritoriul național, cât și numeroasa noastră diasporă. Conform sondajelor de opinie, 78% dintre cetățenii de pe teritoriul țării susțin introducerea votului uninominal, în timp ce 51% dintre cetățenii noștri din străinătate susțin introducerea acestui sistem (și încă 21% introducerea unui sistem mixt) 1. Pentru ei, reformarea politicii este un lucru important, iar ei văd în introducerea votului uninominal, alături de alte măsuri, o cale pentru schimbarea în bine a politicii din Republica Moldova. Trebuie să știți faptul că încrederea cetățenilor în Parlament este foarte scăzută – 68% nu au deloc încredere în această instituție, iar 25% au încredere redusă 2. Prin urmare, dorința cetățenilor lor de a vedea reforme în această zonă este absolut justificată. Considerăm deci și noi, în acord cu majoritatea cetățenilor moldoveni, că modificarea sistemului electoral pentru alegerea Parlamentului ar fi un pas bun, un pas înainte pentru îmbunătățirea relației dintre clasa politică și cetățeni”, menționează reprezentanții organizațiilor.
Semnatarii mai afirmă că dezbaterea legată de votul uninominal trebuie depolitizată și trebuie să țină cont de consecințele schimbării sistemului de vot asupra cetățeanului și mai puțin asupra politicianului. „Vă scriem pentru că este important ca dumneavoastră să cunoașteți că voința poporului nostru este de a reforma actuala clasă politică, inclusiv prin trecerea la un sistem de vot care transferă alegătorului mai multă putere în raport cu deputații aleși. Considerăm că actorii politici care refuză progresul, reformele și modernizarea clasei politice greșesc profund, iar dorința noastră este ca dumneavoastră să mențineți o perspectivă echilibrată asupra dezbaterilor și evoluțiilor din politica moldovenească”, afirmă ei.
Precizăm că, scrisoarea a fost trimisă în adresa Președintelui Consiliului European, Donald Tusk, Președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, Șefului Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola și Ambasadorului SUA la Chișinău, James Pettit.
Cristina Gurez