[ X ]
Discuții la nivel înalt privind reglementarea conflictului transnistrean
29 Mai

Conducerea de vârf a Republicii Moldova a avut o întrevedere cu şefii misiunilor diplomatice implicate în procesul de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea conflictului transnistrean şi anume Ambasadorul Federaţiei Ruse, Ambasadorul Ucrainei, Şeful Misiunii OSCE, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii şi Şeful Delegaţiei Uniunii Europene, informează CURENTUL.

În cadrul întâlnirii a fost efectuat un schimb larg de opinii pe marginea stadiului actual şi perspectivelor procesului de negocieri vizând soluţionarea problemei transnistrene şi promovării măsurilor de întărire a încrederii în contextul pregătirilor către desfăşurarea unei noi întâlniri în formatul „5+2”.

„Diplomaţilor străini le-a fost prezentată o viziune comună asupra acţiunilor care urmează să fie întreprinse în perspectiva apropiată pentru asigurarea unei dinamici pozitive a acestui proces. A fost reiterată voinţa consolidată a autorităţilor moldoveneşti în ceea ce priveşte identificarea unor soluţii de compromis pe cele mai stringente problemele de pe agenda negocierilor formulate în protocolul întâlnirii de la Berlin şi în cadrul dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol”, se spune într-un comunicat de presă al Președinției.

La rândul lor, şefii misiunilor diplomatice au salutat eforturile conducerii Republicii Moldova în vederea impulsionării procesului reglementării transnistrene şi au reiterat disponibilitatea de a contribui, în calitate de mediatori şi observatori, la atingerea unor rezultate concrete în acest sens de natură să îmbunătăţească viaţa oamenilor simpli şi să apropie cele două maluri ale Nistrului.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților