[ X ]
Discuții la Guvern cu sindicatele din educație privind salariile minime de existență
10 Ianuarie

Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu reprezentanţii Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei pentru a discuta revendicările înaintate de acestea Guvernului, Parlamentului şi Preşedintelui. Din cerinţele sindicatelor din educaţie, cele mai intense discuţii a trezit solicitarea de egalare a salariului pentru categoria I de salarizare cu minimul de existenţă pe ţară, începând cu 1 ianuarie 2017, transmite CURENTUL.

Potrivit datelor prezentate, în această categorie de salarizare intră personalul auxiliar şi non-didactic. Salariul de bază pentru categoria I de salarizare este de o mie de lei, plus o serie de sporuri în sumă de aproximativ 7 sute de lei. Salariul mediu brut prognozat pentru categoriile 1-6 de salarizare în anul 2017 este de 1 776 lei,  în timp ce minimul de  existență, la situaţia de 1 octombrie 2016, constituia 1 813 lei.

Prim-ministrul Pavel Filip a menţionat că Guvernul îşi doreşte un dialog deschis şi transparent cu sindicatele pentru a găsi soluţii viabile pentru fiecare problemă în parte, reieşind din realităţile şi posibilităţile financiare existente.

„Vrem împreună să găsim cele mai bune soluţii şi etapă după etapă să ajungem la nivelul de salarizare pe care ni-l dorim”, a spus Pavel Filip.

Astfel, în vederea identificării numărului personalelor cu un nivel al salariului calculat mai mic decât mărimea minimului de existență și pentru estimarea impactului bugetar, în cazul unei compensații salariale, s-a propus efectuarea unei inventarieri a situaţiei pe acest segment.

În acest scop, Premierul Pavel Filip a dispus crearea unui grup mixt de lucru, în care vor fi incluşi şi reprezentanţi ai sindicatelor din ramură, şi care vor face o radiografie a situaţiei actuale, identificând posibilele rezerve de optimizare şi de creştere a salariilor până la nivelul minimului de existenţă.

În paralel, acest grup de lucru va identifica prevederile legale care vor fi modificate pentru a asigura un sistem unic de salarizare pentru diferite categorii de angajaţi. În acelaşi timp, urmează să fie făcute şi propuneri privind posibilităţile de menţinere a cadrelor tinere în sistemul educaţional şi de creştere a calităţii învăţământului.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților