Interesele României și Federației Ruse față de Republica Moldova sunt absolut diferite, iar Republica Moldova în decursul anilor a pendulat când spre Vest, când spre Est. Concluziile au fost făcute în cadrul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN, unde s-a discutat despre paleta cromatică a relațiilor moldo-ruse și moldo-române, transmite CURENTUL.
Specialistul în politici comparate și relații internaționale, Mark Mazureanu, a spus că relația R. Moldova cu România este tranzitivă, iar în interacțiunea cu Federația Rusă este mai sofisticată.
„România este un spațiu UE și îi trebuie o zonă de securitate, afiliat cultural, îi trebuie un parteneriat de cooperare și afinitate psiho-socială, emoțională. La nivel politic vorbim despre un parteneriat strategic și o siguranță în regiune. La nivel de interacțiune cu F. Rusă lucrurile sunt mai sofisticate. În Rusia există în politica externă 3 curente de gândire – statismul, vestismul (dezvoltarea a venit din vest), civilizaționismul (ideologia pan-rusismului transfrontalier). La conducerea statului în diferite perioade vin diferiți. Avem la nivel de interacțiune cu statalitatea rusă diferite forme de interacțiune, la o anumită perioadă se susținerea suveranitatea statelor fostei Republici Socialiste, apoi se trece la parteneriat de interes economic, apoi se scot datoriile, etc.. La moment, interesul Rusiei este de a-și securiza o zonă. Acum Rusia este nevoită să depună un efort ca să țină „sateliții” în arie. UE a demonstrat clar că este un pol atractiv și cât de repede poate atrage statele în vizor cu oferte palpabile”, a spus Mark Mazureanu.
Directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Victor Juc a spus că interesele celor două state față de R. Moldova sunt absolut diferite.
„România este parte a tratatului Nord-Atlantic, SUA îi revine un rol important pe flancul sudic. Federația Rusă este principalul artizan și al organizației Tratatului de organizație colectivă și un factor de risc la adresa securității naționale ale unor state din regiunea noastră. Avem alți factori care creează mediul și contextul de securitate sub regiunea est-europeană. Cred că Declarația semnată la Moscova este una binevenită, nici R. Moldova, nici Federația Rusă nu sunt pregătite să vină cu alt Acord de amiciție, iar cu România s-au consolidat în continuare strategiile de prezență economică la nivelul puterilor locale în Moldova. România și-a schimbat vectorul de asigurare a asistenței trecând la nivel local. Cu Federația Rusă sunt anumite segmente care balansează la nivelul vulnerabilităților”, a spus Victor Juc.
Cristina Parfeni