Șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Veaceslav Garștea, a avut o vizită de lucru cu Prim – Secretarul Serviciului grăniceresc de stat al Ucrainei, Krysa Petro, unde a purtat discuții privind activitățile de cooperare la frontiera moldo –ucraineană, transmite CURENTUL.
Agenda întâlnirii a cuprins consultări pe marginea mai multor subiecte de actualitate și precizări a unor priorități comune, în vederea fortificării relațiilor de colaborare .
Veaceslav Garștea a menționat nivelul excelent de cooperare dintre cele două părți, precum și de aprofundare a relațiilor bilaterale de conlucrare pe viitor. La rândul său, Krysa Petro a dat asigurări de întregul sprijin instituției, prin diversificarea şi consolidarea relațiilor pe domeniile de frontieră.
Întrevederea s-a finalizat cu menționarea dorinţei de consolidare și dinamizare a contactelor bilaterale pe segmentul de activitate comună.
Cristina Parfeni