[ X ]
Discuții cu experții FMI. Scopul vizitei este de a se informa despre situația macroeconomică din țară
17 Iulie

Evoluțiile economice și sociale recente din Republica Moldova, progresele obținute în implementarea Memorandumului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) și acțiunile ce urmează a fi întreprinse în continuare au fost discutate astăzi, la întrevederea Prim-ministrului Pavel Filip cu echipa de experţi ai FMI, condusă de Ben Kelmanson, care se află în vizită la Chişinău, transmite CURENTUL.

Premierul a salutat vizita experţilor, în mod special prezența noului Reprezentant Permanent al FMI în Republica Moldova, Volodymyr Tulin, şi a evidenţiat buna colaborare cu Armine Khachatryan, care își va finaliza misiunea în luna august curent.

În context, au fost trecute în revistă cele mai importante reforme ale Guvernului, precum și a fost discutată în linii generale Foaia de parcurs Guvern-Parlament privind agenda de reforme prioritare până la finele acestui an. „Această Foaie de parcurs este un semnal că vom merge mai departe cu agenda de reforme, pe care le facem nu pentru FMI, UE, dar pentru cetăţenii Republicii Moldova”, a accentuat Pavel Filip.

La rândul său, şeful Misiunii FMI, Ben Kelmanson, a salutat acțiunile Guvernului de promovare a reformelor în beneficiul cetăţenilor ţării. Oficialul a spus că scopul acestei vizite este de a se informa despre situația macroeconomică și a discuta politica bugetar-fiscală şi monetară, precum și alte politici relevante, în anticiparea celei de-a doua evaluări a programului, preconizată pentru toamna anului curent.

La finalul întrevederii, Prim-ministrul a exprimat toată deschiderea pentru cooperarea cu Misiunea FMI şi a evocat angajamentul instituțiilor vizate de a conlucra și a oferi informațiile necesare experţilor. „Vom întreprinde toate acţiunile necesare, astfel ca în toamnă să avem o Misiune FMI de succes”, a conchis Pavel Filip.

În perioada 17-21 iulie, o misiune a Fondului Monetar Internațional se va afla la Chișinău. Astfel de vizite de lucru în afara ciclului standard de evaluări de program fac parte din practica uzuală a organizației financiare internaționale când este vorba de țările ce au programe susținute de FMI.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților