Procurorii anticorupție au finalizat urmărirea penală și au expediat instanței de judecată spre examinare, cauza penală pe numele directorului unei întreprinderi. Acesta este învinuit în comiterea abuzului de serviciu și confecționarea, deținerea și folosirea documentelor oficiale false, transmite CURENTUL.
Conform materialelor cauzei, la 28 ianuarie 2013, directorul unei întreprinderi ce practică activitatea de construcție şi reconstrucție a rețelelor inginerești a procurat un generator electric, contra sumei de 136.800 lei, de la un agent economic. A doua zi, în vederea respectării condiţiilor contractuale, învinuitul a transferat în avans suma de 69 000 lei.
Ulterior, deși a primit generatorul în termenii indicați, ultimul a refuzat să semneze contractul de primire-predare şi factura fiscală întocmite de către vânzător.
În continuare, acționând în interes material, într-u deghizarea provenienței legale a generatorului, învinuitul a prezentat Agenţie pentru Supraveghere Tehnică, o factură ce conținea date denaturate, potrivit cărora generatorul a fost achiziționat cu preţul de 152 356 lei de la o altă întreprindere care „de facto” este fondată de către soţia sa.
Prin urmare, învinuitul a cauzat agentului economic daune considerabile, în sumă de 67.800 lei.
Urmărirea penală a fost efectuată de către Centrul Național Anticorupție, sub conducerea Procuraturii Anticorupție.
De menționat că, învinuitul nu își recunoaște vina, iar pentru săvârșirea infracțiuniei de abuz de serviciu, prevăzută de art. art.335 alin.(1) se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Acțiunile întreprinse în conformitate cu art.361 alin. (2) lit. b) Cod penal se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 950 unităţi convenţionale, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 5 ani.
Cristina Pendea