În cadrul unui interviu acordat pentru CURENTUL, directorul Centrului Național de Cinematografie (CNC) și regizorul, Valeriu Jereghi a povestit detalii noi despre conflictul din breasla cinematografică, cum își desfășoară activitatea CNC, ce finanțe se alocă pentru producția de filme și unde pot sau nu pot fi vizionate, ce valoare are unicul festival internațional – Cronograf , cum este publicul moldovenesc în materie de film și multe alte curiozități din experiența de regizor.

C: Domnule Jereghi, la finele anului trecut, un grup de cineaști v-au acuzat de abuz şi ilegalităţi în administrarea CNC. De asemenea, aceeaşi cineaşti au cerut CNC-ului să introducă îmbunătăţiri în concursul de finanţare, care, după părerea lor, ocoleşte legea. Scandalul a fost activ mediatizat în presă. Cum îl comentați?

V.J.: Orice conflict presupune minimum două părți conflictuale. Eu nu am fost în conflict cu nimeni din domeniul cinematografic. Echipa CNC cu regret a constatat, că un grup de oameni au organizat un atac asupra CNC și a Directorului Jereghi, pentru a-i discredita în fața societății, folosind practici preluate cu talent, din PR-ul negru, de care se folosesc propagandiștii în perioadele electorale. Dar nu le-a reuşit. După multiple verificări al tuturor instanțelor din Republica Moldova, care ne-au sustras de la activitate cu formularea răspunsurilor la aceste demersuri, mai bine zis „donosuri”, şi într-un sfârşit nu s-au găsit încălcări sau abateri de la lege. Noi am avut o abordare foarte corectă la elaborarea tuturor documentelor CNC. E normal să existe unele carenţe în procedură, care trebuie corectate. Viaţa le dictează. Dar e uşor să ataci şi să comentezi stând într-o parte. Dacă într-adevăr te doare inima pentru cinematografia moldovenească, vino cu sugestii, cu propuneri pentru a îmbunătăţi legislaţia. Dar ei nu şi-au dorit conlucrare colegială, ei au ales o altă cale – crearea unui conflict bine văzut şi auzit de Guvernul Republicii Moldova. Au întreprins această operaţiune de a-i suna pe cineaşti pentru a-i convinge să nu participe la concurs şi să nu depună scenarii. Ca să stopeze, să nu funcţioneze CNC-ul. Eu cred, de fapt, ca apariţia unei noi cinematografii, care aparține tinerilor regizori, susţinută de CNC, a şi creat un pericol real pentru aceşti cineaşti „consacraţi”, cum se numesc ei în public.

C: La ce le-a trebuit s-o facă?

V.J.: Scopul final al acestui grup era acapararea CNC-ului, imediat cum a apărut finanțarea de la stat pentru dezvoltarea cinematografiei naționale.

C: Dar cum a evoluat, de fapt, cinematografia moldovenească de la apariția CNC-ului și a finanțării de la stat?

V.J.: În acest sens este relevant numărul de dosare depuse la CNC: dacă anul trecut, la prima sesiune de finanțare au fost depuse 22 de dosare, dintre care 12 au primit finanţare, anul acesta s-au depus 25. Este un progres. Altminteri, până în prezent n-a existat o expertiză justă a valorii fiecărui cineast în parte.

C: Sunt filme de lung metraj?

V.J.: Sunt filme artistice de lung și scurt metraj, documentare de lung şi scurt metraj, filme de animaţie, dezvoltare de proiect. Se află în producţie doar acele filme care au trecut selecţia scenariilor. Comisia specializată, formată din cineaști, scriitori notorii, jurnaliști și alți reprezentanți ai organizațiilor obștești evaluează scenariile care sunt secretizate – fără pagina titulară, pentru a păstra anonimatul scenariștilor, regizorilor, caselor de producție și a celor care au fost implicați în elaborarea unui proiect de film, astfel încât decizia comisiei care alege scenariile de film pentru finanțare să nu fie influențată în niciun fel de numele autorilor și producătorilor. După ce comisia aprobă numărul de scenarii care au primit un calificativ mai mare decât şase, şase fiind nota de trecere, se deschid dosarele caselor de producție cu numele scenariștilor, regizorilor şi a altor membri de echipă. Aceştia, de asemenea, sunt apreciaţi cu un număr anumit de puncte, după care se fac totalurile ambelor etape şi se desemnează câştigătorii. Suma de care beneficiază o echipă sau alta se stabileşte în funcţie de punctajul acumulat.

C: Câți bani au fost alocați pentru producerea lor?

V.J.: Pentru producția cinematografiei naționale – foarte puţini bani. Cinci milioane de lei. Altminteri, ca şi în anul precedent. Conform Legii cinematografiei CNC poate să acopere doar până la 50% din costul total al filmului. Ce-ar însemna acest lucru? Orice finanţare de la CNC, cât de mică n-ar fi, e un garant că acest proiect cinematografic se află sub ocrotirea statului, ceea ce nu e deloc puţin. Factorul dat deschide producătorilor de film noi oportunităţi în dialogul cu eventualii sponsori, cu alte centre de cinematografie din străinătate, pentru a identifica alte investiţii.

C: Cum CNC-ul ajută echipele de filmare pentru a găsi finanţatori în străinătate care să le acopere cheltuielile rămase?

V.J.: Obținând finanțare de la CNC, casa de producție este obligată să prezinte contribuția proprie din finanțarea proiectului cinematografic, ea poate fi constituită din investiții bănești, care vor fi dovedite prin extrase bancare, ori din servicii sau utilaje cinematografice care pot fi dovedite prin documente, care confirmă capacitatea tehnică proprie a solicitantului. De asemenea, în cazul coproducției internaționale, CNC, fiind o instituție de stat, facilitează depășirea unor obstacole birocratice pe care ar avea să le înfrunte echipa de filmare de sine stătător. Din acest punct de vedere, aportul CNC-ului este unul considerabil.

C: Care ar fi costul mediu al unui film de lungmetraj artistic și al unui de scurtmetraj, realizat în Moldova?

V.J.: Devizul unui fim îl formează producătorul în funcţie de complicitatea scenariului. Devizul de cheltuieli depinde de diversitatea locaţiilor, deplasările echipei, construcţii de decoruri, costume, utilaj cinematografic, efecte speciale, nivelul profesional al echipei de filmare, rating-ul actorilor şi multe altele.
Mai este o soluţie pentru a facilita producţia de film: breasla cinematografică în Moldova este una foarte îngustă. Toţi cineaştii ne cunoaştem între noi și atunci când nu avem bani suficienți, încercăm să ne ajutăm unul pe altul, colegial. Cu atât mai mult, dacă e vorba despre o peliculă premeditată pentru a fi proiectată la festivaluri, și mai e şi susținută de CNC.

C: Contează pentru CNC banii investiţi, chiar dacă sunt oferiţi irambursabil, să fie recuperaţi la difuzarea filmului de către echipa de producţie?

V.J.: Noi nu cerem restituirea banilor, dar din perspectiva unui producător este extrem de important ca filmul să aducă profit. Alta este situația când un regizor cu renume realizează un film experimental, care din varii motive nu este acceptat de publicul larg, aşa cum se întâmpla cu filmele lui Tarkovsky. În acest caz producătorul investeşte în film cu scopul de a-şi crea un nume la festivalurile internaţionale, care la rândul său va aduce beneficii proiectelor ulterioare ale producătorului.

C: Se găsește în lista de producții finanţate vreun serial?

V.J.: Nu. Noi nu finanțăm producții televizate deocamdată, dar am inițiat o cooperare cu Consiliul Coordonator al Audiovizualului cu scopul de a implica posturile TV în producția de filme. Ținând cont de faptul că s-au eliberat ore de difuzare în exclusivitate pentru producții autohtone, considerăm, că ar fi un avantaj pentru companiile de televiziune să evolueze în calitate de co-producători. Aşa cum se întâmplă în Europa. Noi nu vorbim neapărat de investiții financiare. Posturile TV din Moldova dispun de posibilități pentru a sprijini un proiect cinematografic: resurse umane, tehnică, platouri de filmare și altele. Și în acest mod, televiziunile nu doar îşi vor acoperi orele de emisie cu producţie proprie, dar vor avea și posibilitatea să stabilească relaţii de colaborare cu alte companii cinematografice și TV. La o ședință cu directorii posturilor TV din Moldova, organizată de Domnul Vicol, Președintele CCA, am discutat acest subiect. Acordul de colaborare propus de noi este acum consultat de juriştii CCA, interesul ambelor instituții este unul foarte viabil.

C: Și care au fost reacţiile directorilor TV?

V.J.: Inițial s-au arătat consternați, crezând că este vorba despre investiții bănești. Să luăm orice televiziune regională, ce bani poate să ofere? Dar i-am rugat să nu se pripească cu concluziile. Să implice rezervele administrative – să se înţeleagă cu primarii, de exemplu, pentru construcţia decorurilor, cazarea şi hrana echipei, transportul local. Şi toate părţile vor avea de câștigat. Întâi de toate, cineastul, căutând restul banilor de care are nevoie, dacă zice că are în spate şi un post TV va arăta mult mai convingător.

C: În afară de o posibilă difuzare la TV, la ce cinematografe vom putea viziona aceste filme?

V.J.: Problema cinematografelor în Moldova este una extrem de acută și extrem de dureroasă. Practic, noi nu mai avem cinematografe în țară, ceea ce înseamnă că nu există un sistem de difuzare. Acele cinematografe dotate cu tehnică performantă sunt private. Noi dispunem doar de un singur cinematograf –„Odeon”, dar și acolo pentru a proiecta un film trebuie să achiţi sala. Mai mult decât atât, acest cinematograf se află într-o stare catastrofală în ceea ce privește calitatea proiecției, a sunetului, dar și condițiile termice. Pe timp de iarnă, spectatorii stau în sală în paltoane, scurte, fulare, căciuli… „Odeon” trebuie renovat capital. Practic, în ţară a rămas numai reţeaua cinematografică „Patria”, unde, ca să vii să proiectezi un film autohton, trebuie să achiţi sala la un preţ comercial. Pentru fiecare cineast, care este susţinut financiar de CNC, tot în interesul statului trebuie să-i fie garantată și proiecția de film. Nu e normal când cineaștii sunt nevoiți singuri, din propriile resurse, să achite premiera filmului la cinematografe.

C: Și care ar fi soluțiile reale în rezolvarea acestei probleme?

V.J.: Dacă noi nu putem cere astăzi de la sectorul privat cinematografele înapoi, ar fi o soluţie să construim un cinematograf municipal în care toți cineaştii autohtoni să aibă acces. De ce nu ar fi cinematograful „Patria-Loteanu” un cinematograf municipal – unicul din toată țara, care prin arta cinematografică – filme autohtone, filme de succes mondial, ar promova valorile europene, ar oferi cineaștilor noștri un spațiu comun – Casa Cineaștilor, pentru comunicare prin multiple evenimente culturale cinematografice – premiere, conferințe, Master class-uri, festivaluri internaționale…? Ori să renovăm cinematograful „Odeon” dacă ar avea un alt statut. Cinematografia trebuie să reprezinte un interes de stat. Iar dacă este nevoie de donatori străini, atunci statul trebuie să se implice mai activ. Filmul trebuie proiectat aşa cum a fost filmat. Câtă muncă se depune pentru a filma o picătură de apă şi când colo, pe ecran ea nici nu se vede şi nici nu se aude. Prin urmare, dacă sistemul de difuzare a filmelor naţionale ar fi susţinută de stat, cinematografele private ar fi cointeresate să ruleze filme ținând cont nemijlocit de producțiile autohtone.

C: Ați discutat cu Ministerul despre o eventuală construcție a unui cinematograf?

V.J.: Să înțelegeți, noi ne-am lansat recent. A trebuit să o luăm de la 0, de aceea ne dorim să le facem pe toate treptat. În curând vom înființa Arhiva Națională de Film.

C: Ce prezintă Arhiva Națională de Film?

V.J.: Scopul acestui proiect este colecționarea, restaurarea și punerea în valoare a Patrimoniului Naţional de Filme. Toate filmele noastre sunt împrăştiate prin ţară: la Moldova-Film, la Arhiva Naţională, la Telefilm Chișinău, la Moldcinema… Noi suntem obligaţi, conform Legii cinematografiei, să le adunăm, să le digitalizăm și să le prezentăm publicului larg ca opere de artă naţională. În acest sens, se creează un registru în baza căruia urmează să stabilim filmele care vor intra în acest patrimoniu. Tot în cadrul arhivei va funcţiona și o Cinematecă, adică o sală de proiecții cinematografice, dotată cu tehnică performantă, pentru vizionarea filmelor pe diverse suporturi. Cinemateca va fi creată după modele internaționale, toate țările europene dispun de astfel de săli unde se deţin expoziţii de fotografii, afișe, scenarii, partituri muzicale, utilaje cinematografice, costume, colecții de documente și alte bunuri reprezentative din istoria cinematografiei naționale.

C: Sunt importante festivalurile cinematografice pentru Republica Moldova?

V.J.: Extrem de importante. Festivalul de film documentar „Cronograf” – este unicul festival internaţional care se desfășoară la noi, doar el ne oferă o mulțime de avantaje.

C: La concret, care sunt?

V.J.: Se formează relaţii cu cineaştii din întreaga lume. Cronograf devine o platformă de colaborare şi de stabilire a relaţiilor profesionale. Cu atât mai mult că festivalurile internaționale sunt un plus de prestigiu pentru ţară.

C: Ar putea Moldova să găzduiască festivaluri și de alt gen de film, ca de exemplu: Art house?

V.J.: Aceste festivaluri sunt splendide, dar trebuie să ai bani ca să le desfăşori. Deocamdată ne limităm la Cronograf, dar care se dezvoltă și care mai are și premiere artistice.

C: Cum caracterizați publicul moldovenesc în materie de film? Are pregătirea necesară pentru a aprecia la justa valoare producțiile finanțate de CNC?

V.J.: Sigur că nu. Dar, eu sunt ferm convins că aceste filme îşi vor găsi propriul spectator. Eu îmi doresc să avem o relaţie prietenească şi colegială cu site-urile, cu televiziunile naţionale și împreună să cultivăm publicul nostru. Educaţia trebuie concepută în şcoală, la universitate şi în societate. În toți acești ani noi nici nu am avut filme de calitate. Acele puține pelicule de care am avut parte, au fost aduse din străinătate doar pentru o singură vizionare. În Franţa, arta cinematografică se cultivă în școli, începând din clasa a doua.

C: Ar fi lesne să încurajăm și producțiile „pop-corn”?

V.J.: Programul trebuie să fie divers. Pe viitor, noi ne dorim să trecem la sistemul audierilor publice, unde experții, cineaștii, liderii de opinie ar putea să se dea cu părerea și să facă cunoștință cu proiectul, în baza unui pilot prezentat înainte de etapa de producție. Acest sistem ar facilita crearea unui repertoriu, fiindcă noi suntem o ţară mică şi nu ne putem permite să finanțăm şase scenarii și toate să fie despre butoaie cu vin.

C: Cum stăm cu tinerii specialişti? AMTAP le asigură o şcoală bună?

V.J.: Nu pot să dau o notă. Ei sunt lipsiţi de ore practici, de aceea în cinematografia profesionistă greu rezistă. Ei filmează cu aparate foto proprii pe care le-au cumpărat părinții. Au puţină experienţă de lucru pe platoul de filmare – factorul cel mai important pentru un cineast. Dar sunt absolut convins că noi avem un potenţial enorm care trebuie valorificat. Statul trebuie să lărgească programul de susţinere a cinematografiei, creând cinematografe şi oferind mai multă finanţare, pentru că n-ai cum să faci cinematografie fără bani. Dar filmele pot aduce profituri şi mai mari. Este o lege stabilită în toată lumea.

C: Bliț. Urmează câteva întrebări ce țin strict de personalitatea și activitatea dumneavoastră. Prima întrebare: Ce onorariu ridicaţi de pe un film?

V.J.: Fiecare ţară are regulile ei. Dintre ultimele trei filme ale mele, doar „Mirajul Dragostei” a fost un film cu onorariu, fiindcă am fost invitat ca autor de scenariu şi regizor. A fost o sumă suficientă pentru Moldova. „Arrivederci” şi „Milika” au fost investiții proprii.

C: Dar actorii ce se filmează la dumneavoastră, ce onorarii au?

V.J.: Foarte diferite. Mulți dintre ei au deja tarifele fixate. Sunt şi actori foarte scumpi. Alţii vor să se filmeze la mine şi gratis, doar să fie actori în filmul meu.

C: Ce vă scoate din sărite pe platoul de filmare?

V.J.: Când cineva îmi dictează cum să filmez.

C: Moscova sau Parisul?

V.J.: Astăzi Moldova.

C: Cândva era Moscova?

V.J.: Acolo am absolvit VGIK-ul şi toate relaţiile mele cinematografice au fost create tot acolo. Dar Moscova de atunci era alta. Nu așa cum o cunoaștem noi astăzi prin cinematografie şi posturile lor TV. Acum e o Moscovă străină chiar şi pentru Rusia, nu numai pentru mine.

C: Care a fost ultimul film pe care l-aţi urmărit?

V.J.: Un film rusesc al prietenului meu Alexei Uciteli – „Kray”. L-am urmărit din interes profesional pentru un viitor proiect.

C: Cartea bate filmul?

V.J.: Ca regizor de film nu vreau să admit această ipoteză.

C: Dumneavoastră descărcaţi filmele din internet?

V.J.: Descarc pentru că alte surse nici nu avem aici.

C: Mergeţi la „Patria” să vizionaţi filme?

V.J.: Cândva toate premierele filmelor mele realizate la Moldova-Film se petreceau la „Patria”. Acum, peste mulţi ani, am fost doar la filmul meu „Şi va fi”. Era sala plină.

C: O ultimă întrebare: numiți trei filme care v-au marcat?

V.J.: Claude Lelouch „A man and a woman”, „Amarcord” de Federico Fellini şi „Nostalgia” de Andrei Tarkovsky.

C: Vă mulțumim!

Dumitru Garcaliuc