Directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Vladislav Cotici, recent, a avut o ședință de lucru online cu șefii subdiviziunilor teritoriale pentru siguranța alimentelor (STSA), transmite CURENTUL.
„Discuțiile s-au referit la expirarea stării de urgenţă instituită din cauza pandemiei de Covid-19 și instituirea stării de urgență de sănătate publică pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, au fost analizate mai multe aspecte legate de trecerea competențelor de la Comisia pentru Situații Excepționale la Comisia Națională Extraordinară privind Sănătatea Publică”, se arată într-un comunicat al ANSA.
Potrivit lui Cotici, aceste modificări nu anulează recomandările ANSA anunțate anterior pentru unitățile ce comercializează produse alimentare, alimentație publică, inclusiv servicii catering, precum și pentru întreaga populație a Republcii Moldova.
„Directorul General ANSA a atras atenția șefilor subdiviziunilor teritoriale pentru siguranța alimentelor să comunice mai intens cu operatorii din businessul alimentar și populație în contextul reluării activității piețelor din țară pentru a urma instrucțiunile și recomandările sporite ale autorităților de stat”, mai comunică sursa citată.
Totodată, ANSA amintește că unitățile de producere și procesare a produselor alimentare și cele de comerț, urmând instrucțiunile autorităților de stat, trebuie să evalueze situația la unități (starea de sănătate a personalului, scăderea în număr de personal, stocuri de materii prime, gama de produse fabricate, volume, tehnologii, ambalaje etc.) și să aplice măsuri mai stricte decât în mod normal de igienă la toate etapele producției, procesării, depozitării, distribuției, transportului și livrării de produse. „Unitățile trebuie să efectueze o pregătire adecvată pentru personalul angajat, să se asigure că cunosc toate cerințele de igienă și siguranță alimentară și le urmează în mod corespunzător. ANSA subliniază că pot fi comercializate numai produsele alimentare care respectă cerințele obligatorii de calitate și siguranță – cerințe asigurate obligatoriu de producătorii autorizați în domeniul alimentar”.
Cristina Pendea