[ X ]
Directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, la discuții cu o companie specializată în cercetare medicală. În contextul pandemiei…
16 Iulie

Eremei Priseajniuc, directorul general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), a avut o discuție cu Nelea Ghicavii, director ARENSIA Exploratory Medicine Moldova, specializată în cercetare medicală și studii clinice, informează CURENTUL.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre colaborarea în procesul desfășurării studiilor clinice, implementarea metodelor de tratament cu medicamente originale, inclusiv molecule noi, precum și preluarea celor mai bune practici din țările membre ale UE, SUA și altor țări ale lumii.

În contextul pandemiei, Priseajniuc a menționat importanța efectuării unor studii clinice, axate, în special pe tratamentul și profilaxia COVID-19, în acest sens, exprimându-și suport din partea Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale pentru derularea studiilor clinice în beneficiul pacienților infectați.

Precizăm că, compania ARENSIA activează în Republica Moldova din anul 2011, colaborând cu cele mai mari companii farmaceutice din lume și reprezentând o verigă importantă în lanțul de cercetare și implementare a noilor metode de tratament.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților