Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, unul dintre organizatorii protestelor antiguvernamentale, care au loc în Chișinău, acuză structurile de forță de abuzuri grave la adresa oamenilor care își exprimă nemulțumirea în stradă. Potrivit lui, forțele de ordine încalcă deliberat prevederile legale și apără exclusiv interesele guvernării, în detrimentul drepturilor cetățenilor de a protesta.
În cadrul unei conferințe de presă, susținută pe scările Președinției, acolo de unde, duminica trecută, protestatarii au fost au fost evacuați cu forța de mascați, Dinu Țurcanu a trecut în revistă un șir de ilegalități la care recurg cu regularitate reprezentanții Ministerului de Interne și cei ai SPPS.
El a menționat că, în pofida faptului că legea cu privire întruniri, adoptată încă în 2005, le oferă protecție și garanții clare cetățenilor care vor să-și exprime opinia în public, drepturile lor sunt încălcate în mod brutal de actuala guvernare, fapt care poate duce la noi cazuri pierdute la CEDO. Printre acestea se numără intimidarea cetățenilor pentru a nu participa la întrunire, prin intermediul activiștilor PAS din teritoriu și a reprezentanților instituțiilor de stat, amenințarea și intimidarea transportatorilor care aduc protestatarii la Chișinău, blocarea ilegală mijloacelor de transport pentru a nu ajunge la locul întrunirii, împiedicarea instalării corturilor în fața Președinției (poliția a manifestat comportament agresiv, a îmbrâncit protestatarii, a deteriorat corturi etc.), protejarea provocatorilor infiltrați în mulțime și altele.
„Republica Moldova și ăștia care reprezintă azi guvernarea se mândresc cu faptul că Republica Moldova a obținut statut de candidat pentru integrarea în UE. Or, una dintre condițiile de bază, pentru a obține calitatea de membru al UE, este asigurarea unui stat de drept, iar dreptul la proteste este unul fundamental în spațiul comunitar. Să știți că Republica Moldova nu va obține niciodată acest statut, atât timp cât au loc asemenea abuzuri comise la adresa propriului popor, la comanda directă a puterii. Guvernarea PAS a preluat tot ce este mai rău de la guvernările anterioare”, a spus Dinu Țurcanu.
În context, el a îndemnat misiunile diplomatice și organizațiile internaționale, care monitorizează respectarea drepturilor omului, să nu mai închidă ochii la abuzurile Maiei Sandu și ale PAS.
„Vă îndemn să nu rupeți legătura cu poporul Republicii Moldova! Toate protestele, întrunirile, flashmob-urile pe care le organizăm au în spate voința poporului și se desfășoară în strictă conformitate cu legea. Suntem deschiși să comunicăm cu reprezentanții corpului diplomatic, să le explicăm care sunt intențiile noastre. Îi invităm la fiecare acțiune publică pe care o organizăm pe reprezentanții corpului diplomatic să se convingă personal de abuzurile la care sunt supuși cetățenii Republicii Moldova, țară care are, repet, calitate de candidat pentru integrarea în Uniunea Europeană”, a mai menționat Dinu Țurcanu.