“Eu înțeleg că statul are posibilități limitate, atât sub aspect financiar, cât și în a lua decizii logice pe mai multe subiecte, dar nici toată campania asta mediatică de denigrare a agricultorilor nu-i sănătoasă” – a declarat Dinu Plîngău, președintele Platformei Demnitate și Adevăr (DA), informează CURENTUL.
Potrivit spuselor sale, au ieșit la protest agricultorii mici și mijlocii, cei a căror tractoare sunt luate în credit, nu monopoliștii care au avut și au cel mai mare interes de a-i îngropa pe ăștia mici și au reușit în toate guvernările să-și promoveze interesele.
“Republica Moldova a pierdut 36.000 locuri de muncă în sectorul real al economiei în ultima perioadă, peste 116.000 de cetățeni au emigrat în ultimii doi ani. Cu asemenea atitudine față de un segment întreg al economiei, vom face ca oamenii aceștia să devină parte a datelor statistice de mai sus. Mâine, când profesorii, medicii, HORECA vor dori să-și protejeze drepturile, vom zice că profesorii sunt bătrâni și nu educă calitativ copiii, că cer bani pentru fondul clasei, că medicii au atitudine nerespectuoasă față de pacienți, etc. O fi și cazuri particulare, dar cu așa atitudine putem ajunge la cel mai mare marasm politic”, a menționat Dinu Plîngău.
Politicianul a conchis: “Bine că au găsit bani să-și facă salarii de 50.000 lei lunar, dar pentru datorii și promisiunile date în campanie, bani nu-s”.