[ X ]
Dinu Plîngău, despre raportul GRECO: Reforma justiției este un eșec al actualei guvernări, dar și o piatră la gâtul societății
19 Mai

„Respectarea recomandărilor Consiliului Europei în materia luptei și prevenirii corupției în Republica Moldova, conform raportului GRECO, nu a întrunit progrese, ba mai mult, sunt regrese la mai multe capitole. Reforma justiției este un eșec al actualei guvernări, dar și o piatră la gâtul societății noastre cu aspirații europene. Totuși, consider că lucrurile pot fi corectate cu mai multă diligență” – a declarat Dinu Plîngău, președintele Platformei Demnitate și Adevăr, informează CURENTUL.

În opinia sa, cei care sunt vinovați că Republica Moldova a primit un asemenea raport negativ nu au dreptul moral să pretindă la vreo funcție de judecător la Curtea Supremă de Justiție sau cea de judecător la Curtea Constituțională, întrucât, vor putea fi suspectați că au avut interes să-și elibereze loc, dar nu să facă ordine în sistem. Vor fi suspectați că funcția li s-a dat drept favor politic.

„După acest raport, îmi aduc aminte de ieșirile unor reprezentați ai ONG-urilor controlate de PAS care ziceau că am îndeplinit 89%, 90%, 290% din recomandările UE, iar la capitolul justiției suntem cei mai tari din lume (poate doar la capitolul powerpoint). Eu înțeleg că suntem într-o situație în care trebuie să mai închidem ochii, dar nici orbi nu ar trebui să devenim.

Foștii colegi măcar acum, după această palmă, ar fi bine să înțeleagă că nu poți face o reformă din mers, apelând la călăii sistemului și la politizarea excesivă a tuturor funcțiilor din acest domeniu: CNA, Procuratură, CSM, CSJ, CSP, SIS, ANI. Dacă nu schimbăm acum abordarea, cu toată deschiderea fără de precedent a europenilor, procesul de integrare europeană, care înseamnă mai mult decât întâlniri bilaterale sau PR pe facebook va rămâne ca și reforma justiției sau lupta împotriva corupției o promisiune electorală”, a mai spus Dinu Plîngău.

Președintele Platformei DA a amintit, totodată, că a mai rămas o lună până expiră termenul promisiunii făcute că în trei luni vom avea Tribunalul Anticorupție, iar noi nici proiect, concept nu avem.

„Pe 21 mai eu voie ieși în PMAN împreună cu toată echipa și voi avea aceelași mesaj/pancartă pe care am avut-o la majoritatea protestelor din perioada anului 2015-2016”, a conchis politicianul.

347238417_807691193741365_6676270430019511295_n

Inapoi la arhiva noutaților