Guvernul anunță că vor fi oferite compensații pentru gaz doar pentru luna martie, iar din aprilie acestea nu se vor mai aplica. Deputatul PAS, Dan Perciun, Președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, spune că perioada din noiembrie-martie este consideratăp perioada rece a anului, transmite CURENTUL.
În cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, Dan Perciun afirmă că în aprilie se mai încălzește afară, respectiv, consumul de gaze naturale va fi mai puțin, chiar dacă prețul pentru o mie de metri cubi de gaz poate ajunge la 1000 dolari.
„Ar putea, dar și o să consumăm mult mai puțin. Dacă e cald afară, închidem încălzirea centralizată și nu consumăm, în general, energie termică, pe gaz rămâne aragazul la care cred că până la 30 de metri cubi, în general, consumă o gospodărie. Deci, dacă se încălzește, nici costuri nu vom mai avea și atunci renunțăm la aceste compensații și discutăm despre energia electrică”, spune Perciun.
Cât privește energia electrică, Dan Perciun a spus că statul va contribui pentru a ajuta cetățenii: „… dar ministerul și guvernul sper săptămâna viitoare sau în cel mult două săptămâni să anunțe public care o să fie schema de compensare, iarăși o să încercăm să-i țintim pe cei mai vulnerabili ș.a.m.d.”
Cristina Parfeni