Începând cu data de 7 octombrie 2020, Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău își va relua gradual activitatea pentru depunerea jurământului de credință față de România, transmite CURENTUL.
În prima fază, în perioada 7 – 16 octombrie 2020, persoanele care au fost programate să participe la ceremoniile oficiale de depunere a jurământului de credință față de România din luna martie 2020, sunt invitate să se prezinte la Secția consulară, astfel:
⦁ Sesiunea din 17 martie 2020 va fi reprogramată la data de 7 octombrie 2020;
⦁ Sesiunea din 18 martie 2020 va fi reprogramată la data de 8 octombrie 2020;
⦁ Sesiunea din 19 martie 2020 va fi reprogramată la data de 9 octombrie 2020;
⦁ Sesiunea din 24 martie 2020 va fi reprogramată la data de 14 octombrie 2020;
⦁ Sesiunea din 25 martie 2020 va fi reprogramată la data de 15 octombrie 2020;
⦁ Sesiunea din 26 martie 2020 va fi reprogramată la data de 16 octombrie 2020.
Fiecare sesiune este împărțită în patru intervale orare, în ordine alfabetică, astfel:
⦁ Începând cu ora 08,15 pentru numele de familie cuprinse între literele A- C;
⦁ Începând cu ora 10,15 pentru numele de familie cuprinse între literele D- I;
⦁ Începând cu ora 13,15 pentru numele de familie cuprinse între literele J- P;
⦁ Începând cu ora 15,15 pentru numele de familie cuprinse între literele R- Z.
În a doua fază, începând cu data de 19 octombrie 2020 va fi reluată activitatea pentru depunerea jurământului de credință față de România pentru persoanele ale căror programări au fost anulate ca urmare a restrângerii activității Secției consulare, în context COVID-19; acestea vor fi reprogramate strict cu respectarea ordinii cronologice și vor primi toate informațiile necesare la adresa de e-mail folosită la înregistrarea contului pe portalul SIMISC (www.econsulat.ro). Activitatea Secției consulare se va desfășura în funcție de contextul epidemiologic, sesiunile putând fi micșorate sau mărite, după caz.
Intrarea în sediul Secției consulare va fi permisă strict în funcție de datele și intervalele orare stabilite. Astfel, facem apel la înțelegerea dvs. și vă rugăm insistent să vă prezentați în funcție de programul stabilit, în scopul evitării formării de grupuri mari de persoane, care nu va face decât să crească timpul de așteptare.
Accesul în incinta Secției consulare va fi permis numai în următoarele condiții:
⦁ Purtarea obligatorie a măștii de protecție!
⦁ Lipsa simptomelor asociate COVID-19 (temperatură ridicată, tuse, rinoree, respirație dificilă)!
⦁ Menținerea distanței fizice (mai mare de 1,5 m)!
⦁ În sala de așteptare nu va fi admisă prezența a mai mult de 8 persoane, în același timp. Facem apel la responsabilitatea dvs. și vă solicităm să nu vă prezentați la Secția Consulară însoțiți de minori. Prezența minorilor nu este necesară la depunerea jurământului de credință față de România!
Nu se permite accesul aparținătorilor/rudelor/prietenilor!
Cristina Parfeni