[ X ]
Din 2017 se afla ilegal în Ucraina, iar acum a decis să revină în țară pentru a-și perfecta actele. Un tânăr a traversat ilegal frontiera
27 Iulie

Din anul 2017 un conațional s-a aflat ilegal în Ucraina, iar la decizia de a reveni acasă pentru a-și perfecta actele de identitate a fost reținut de către angajații Poliției de Frontieră. Pe numele bărbatului va fi inițiată o cercetare penală pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, transmite CURENTUL.

În după-amiaza zilei de ieri, 26 iulie curent, angajații Sectorului Poliției de Frontieră Vulcănești au fost alertați de populația locală precum că ar fi observată o persoană necunoscută care înainta de la linia de frontieră spre interiorul țării. Imediat, în regiune a intervenit grupa operativă a Sectorului. Astfel, pe direcția localităților Vulcănești și Vinogradovca, aproximativ 500 de metri de la frontiera moldo-ucraineană, a fost reținută persoana în cauză.

În cadrul cercetărilor de la fața locului s-a constatat că bărbatul este cetățean moldovean, originar din or. Vulcănești, în vârstă de 25 de ani. Acesta avea asupra sa buletinul de identitate însă cu termenul de valabilitate expirat. Din spusele acestuia, motiv pentru ilegalitatea comisă a fost nemijlocit lipsa actelor de călătorie. A revenit acasă pentru a le perfecta, ca ulterior în mod legal să meargă în Ucraina, unde era așteptat de concubină.

Pe faptul celor constatate a fost întocmit proces verbal privind săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, în continuare ofițerii de urmărire penală din cadrul DR Sud documentează cazul sub toate aspectele legale.

Inapoi la arhiva noutaților