Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real (la întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică), va fi majorat, de la 1 mai 2017, cu 13,3%, până la 2 380 lei pe lună. Un proiect de hotărâre a Guvernului în acest sens a fost prezentat spre consultații publice de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, transmite CURENTUL cu referire la Moldpres.
În prezent salariul lunar minim garantat este de 2 100 lei. Potrivit proiectului de hotărâre, cuantumul minim garantat este stabilit în mărime de 14,09 lei pe oră sau 2 380 lei pe lună, calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună.
Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se reexaminează anual de Guvern, în funcţie de creşterea sumară anuală a indicelui preţurilor de consum şi a ratei de creştere a productivităţii muncii. La stabilirea noului nivel a fost luată în calcul o rată a inflației de 6,4% (anul 2016 față de 2015), o rată de creștere a valorii adăugate brute cu 4,8%, o descreștere a numărului scriptic mediu al salariaţilor în anul 2016 față de anul 2015 cu 2 la sută.
Rata de creştere a productivităţii muncii este raportul procentual dintre rata de creştere a valorii adăugate brute şi rata de creştere a numărului scriptic mediu al salariaţilor și a fost egală cu 6,9%. Astfel, creşterea sumară anuală a indicelui preţurilor de consum şi a ratei de creştere a productivităţii muncii la nivel naţional este de 13,3%.
Proiectul urmează să fie propus spre examinare și aprobare Guvernului.
Conform legislației în vigoare, în cazul aplicării de către unităţi a sistemului tarifar de salarizare sau în cazul aplicării sistemului netarifar de salarizare, remunerarea lunară a unui angajat nu poate fi mai mică decât cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, stabilit de Guvern, după consultarea cu partenerii sociali.
Cristina Parfeni