Pe parcursul ultimelor zile, Asociația MĂR a lucrat împreună cu autoritățile publice, pentru a elabora și aviza protocolul de conformitate a condițiilor sanitar-epidemiologice, care ar putea asigura reluarea activității sectorului ReCa (restaurante, cafenele), transmite CURENTUL.
Drept urmare, Asociația MĂR a obținut și un aviz pozitiv din partea ANSA, prin care se recunoaște conformitatea măsurilor care trebuie întreprinse în procesul de relansare.
„Deci, cu multă responsabilitate și conform protocolului, ne pregătim pentru redeschidere, începând cu 1 iunie.
Având acest ghid de reluare a activității, îndemnăm sectorul ReCa să se pregătească pentru redeschidere, respectând în totalitate aceste reguli.
Trebuie să înțelegem că una din precondițiile relansării este adaptarea la cerințele și măsurile recomandate de autorități. Aceste reguli stricte ne vor permite să oferim siguranță angajaților și clienților. Vorbim de adaptarea condițiilor pentru garantarea distanței sociale, asigurarea igienei personale și reducerea la maxim a riscului de infectare.
Vom lucra la necesitate și vom oferi asistență membrilor asociației, în procesul de adaptare la noile realități, atât la nivel de pregătire a localurilor, cât și la nivel de instruire a angajaților”, menționează Asociația.
De asemenea, pe parcursul următoarelor zile, Asociația menționeacă că va lucra la o instrucțiune grafică, care să reflecte aceste reguli și să ofere claritate unităților de alimentație publică, fără a lăsa loc de interpretări.
Cristina Parfeni