Conducerea Agenției „Moldsilva” a convocat o ședință de lucru cu participarea administrației Rezervațiilor Naturale „Codrii”, „Plaiul Fagului” și „Pădurea Domnească”, având tematica „Dezvoltarea ecoturismului în ariile naturale protejate de stat”, informează CURENTUL.
„Subiectele ședinței de lucru s-au axat pe aspectul dezvoltării ecoturismului, numit și turismul “verde”, care este caracterizat printr-o utilizare corespunzătoare a resurselor naturale și locale și furnizează o experiență unică, de vacanță, pentru turiști, această formă motivațională de turism, având și scopul de a respecta și conserva mediul înconjurător. A fost specificat faptul, că din ce în ce mai mulţi operatori de turism devin conştienţi de situația, că un mediu sănătos şi atrăgător este esenţial pentru atragerea turiștilor în țara de destinație. Republica Moldova face primii pași în acest domeniu. În prezent, unele companii turistice din țară, încearcă să prezinte oferte eco-turistice pe piața turistică internațională, promovând un mod sănătos de viață, propagând drumeția, vizitarea monumentelor naturale și consumul de alimente ecologice”, se spune într-un comunicat de presă.
Totodată, cei prezenți la ședință au invocat și aspectul, că turismul, ca activitate economică, poate cauza și pagube ariilor naturale protejate de stat, în special dacă nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce şi mari beneficii.
„Dar, dacă acest tip de turism este planificat şi administrat pentru a fi durabil, poate fi un avantaj benefic, mai ales dacă se respectă caracterul special al ariei, astfel încât, pagubele şi poluarea să fie minime. Totodată, conștientizând importanța dezvoltării acestui tip de turism în cadrul ramurii silvice, la ședință s-a propus instituirea în statul de personal al rezervațiilor naturale a funcției de director adjunct, cu atribuirea clară a responsabilităților de dezvoltare a ecoturismului, în cadrul entităților silvice convocate în ședință. În același context, s-a solicitat administrației rezervațiilor naturale ca, în termen de până la data de 01 iulie a.c., să vină cu un Plan de măsuri bine structurat și argumentat, cu indicatori de performanță stabiliți, în vederea dezvoltării acestui gen de activitate, precum și să inițieze un dialog cu reprezentații APL și instituțiile de profil, în vederea semnării, în termeni proximi, a acordurilor de parteneriat în domeniul vizat. De asemenea, a fost accentuat și faptul că, activitatea ecoturistică în ariile protejate trebuie desfăşurată în concordanţă cu capacitatea de absorbţie a zonei protejate, presupunând îmbinarea activităţilor recreative şi de agrement, cu cele educative, de percepţie a mediului şi protecţie a resurselor naturale şi cultural-istorice”, se mai spune în comunicat.
Cristina Pendea