[ X ]
Dezbateri IPN. Vlah: Neutralitatea este o valoare importantă pentru Republica Moldova și trebuie să o consolidăm
2 Februarie

„Neutralitatea Moldovei între avantaje, riscuri și pericole”, a fost tema ediției a 299-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizat de către Agenția IPN, vineri, 2 februarie. La dezbaterile moderate de jurnalistul Valeriu Vasilică, au participat  Irina Vlah, președintă a „Platformei Moldova”, Igor Munteanu, președinte al Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) și Igor Boţan, analist politic, expert permanent al proiectului.

Participanții s-au expus pe marginea subiectelor ce țin de neutralitatea țării, prevederile Constituției, relația cu regiunea transnistreană și referendumul ce urmează să aibă loc în acest an.

Irina Vlah a spus că statutul de neutralitate al Republicii Moldova trebuie privit prin prisma realităților în care trăim.

„Această problemă are și o dimensiune economică. Una este atunci când marile puteri cu economii puternice participă la o cursă de înarmare și cu totul alta când militarizarea este realizată de cea mai săracă țară din Europa. Cheltuielile pentru apărare s-au dublat în doi ani. În același timp, cheltuielile pentru asigurările sociale vor crește cu doar 11% în acest an. Nu ne putem permite ca creșterea cheltuielilor militare să fie mai mare decât creșterea cheltuielilor sociale. Securitatea noastră ca națiune depinde de cât de educată și sănătoasă este națiunea noastră. Stoparea exodului populației, reforme de calitate în educație și sănătate, investiții mari în aceste domenii – acestea sunt prioritățile pe care ar trebui să le aibă autoritățile”, a precizat politiciana.

Ea a afirmat că, neutralitatea este o valoare importantă pentru Republica Moldova și trebuie să o consolidăm.

„ Ce ne oferă statutul de neutralitate? În primul rând, Unește societatea noastră. Subiectul de neutralitate are cel mai mare consens național. Când vorbim de neutralitate 75-80% a populației Republicii Moldova sunt pentru neutralitate. La această în primul rând trebuie să ne orientăm. Neutralitatea creează condiţii favorabile pentru comerţul extern. Aderarea consecventă la statutul de neutralitate înseamnă că nu ne implicăm în conflictele militare.Ne limităm doar la acordarea asistenței umanitare. În același timp, păstrăm posibilitatea de a colabora cu toate părțile în interesul Republicii Moldova. (Elveția, Austria și chiar unele țări care nu sunt neutre fac acest lucru).Neutralitatea oferă Republicii Moldova avantaje pe arena internațională. Putem acționa ca o platformă de negociere și ca un mediator în rezolvarea conflictelor complexe. Acesta este un rol responsabil și complex care necesită mult efort diplomatic. Acest lucru poate crește imaginea și autoritatea țării noastre.  Noi auzim de la exponenții PAS că trebuie să extindem cooperarea cu NATO, ceea ce induce frică în popor. Trebuie să avem această întrebare la referendum, iar rezultatul va fi instrument de bază pentru fiecare guvernare”, a spus Irina Vlah.

Fosta bașcană a Găgăuziei a precizat că, în baza rezultatului, urmează a fi elaborată o Lege organică privind neutralitatea țării, în care să fie stipulat clar cum să se acționeze, indiferent cine va fi la guvernare.

La rândul său, Igor Munteanu a spus că nu putem vorbi de neutralitate, atât timp pe teritoriul Republicii Moldova există forțe militare străine ale unui stat, care la moment este agresor.

Referindu-se la Elveția, politicianul a spus că, această țară și-a adaptat fundamental felul în care și-a stabilit neutralitatea, formulând ca neutralitate prin participare.

„Moldova va majora în 2024 cheltuieli pentru întărirea forțelor armate. Mulți politicieni populiști spun că armata este inutilă, este populism. Desființarea armatei înseamnă lezarea cetățenilor prin încălcarea dreptului de a fi protejat. Pentru CUB neutralitatea este un proces de adaptare la garanții de securitate și singurul instrument este o apropiere accelerată de NATO,  dar prin cooperare ca în cazul Elveției”, a spus liderul CUB.

Expertul Igor Boțan a specificat că, hotărârea Curții Constituționale din mai 2017 a reconfirmat statutul de neutralitate al țării, dar cu accente că R. Moldova are statut neutru, dar se alătură în acțiunile de menținere a securității, nemijlocit regionale.

„Acum 4 ani a fost un proiect de lege privind neutralitatea țării, inițiat de fracțiunea PSRM, și atunci m-am prins la ideea că un astfel de proiect trebuie trecut prin decizia CC din mai 2017, proiectul respectiv nu satisfăcea acelea prevederi”, a precizat Boțan.

Expertul a mai menționat că, includerea la referendum a unei întrebări ce ține de neutralitatea țării necesită mai mult timp la dispoziție.

„Cu siguranță discuția de astăzi este una utilă. Politicienii au opinii diferite, recurg la hiperbolizări, ca să pornească discuții și să fie identificate soluții”, a precizat el.

Inapoi la arhiva noutaților