[ X ]
Deţinuţii vor avea dreptul la mai multe convorbiri telefonice
14 Septembrie

Un ordin ce prevede modificarea numărului şi duratei convorbirilor telefonice la care au dreptul condamnaţii va fi publicat mâine în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, durata convorbirilor telefonice dar şi numărul acestora vor fi determinate de administrația penitenciarului în conformitate cu niște reguli stabilite de Ministerul Justiției.

Documentul prevede că pentru a putea beneficia de convorbiri mai lungi, deţinuţii vor trebui să aibă un comportament exemplar, însă vor putea depune contestaţii dacă nu vor fi de acord cu decizia administraţiei penitenciarului.

Astfel, potrivit noilor reguli, adulţii condamnaţi la închisoare pe viaţă au dreptul la convorbiri telefonice cu durată de 10-40 minute pe săptămână, iar tinerii care îşi execută pedeapsa în penitenciarele pentru minori pot vorbi la telefon până la 60 minute pe săptămână.

Persoanele aflate în arest preventiv au dreptul la convorbiri telefonice cu durata: adulţii 20-40 minute, minorii 40-60 minute săptămânal. Condamnaţii care au copii cu vârstă de până la şapte ani au dreptul la discuţii telefonice de 40-60 minute. Măsura de stimulare sub formă de oferire a permisiunii de a avea convorbiri telefonice suplimentare se va acorda în limita prevăzută pentru fiecare condamnat, pornind de la regimul de executare a pedepsei.

Anterior deţinuţii beneficiau de apeluri telefonice de până la 20 minute pe săptămână.

Sursa: moldpres.md

Inapoi la arhiva noutaților