[ X ]
Deținuții din Penitenciarul nr.12-Bender și-au revăzut familiile
8 Octombrie

Persoanele private de libertate din Penitenciarul nr.12-Bender, s-au bucurat la finele săptămânii precedente, de cel mai prețios dar din viața lor, reîntâlnirea cu familia, rudele și persoanele apropiate, transmite CURENTUL.

Peste 40 de persoane, dintre care 14 copii au pășit pragul instituției, nerăbdători să-i revadă pe cei de dincolo de gratii. După lungi așteptări, cu profunde emoții și dor, aceștia și-au îmbrățișat ființele dragi, fără de care pierd ultima speranță din viața lor, depănând amintiri frumoase, care i-au făcut pe deținuți să trăiască clipe plăcute și să uite pentru moment că se află în spatele sârmei ghimpate.

„Pe fundalul unei atmosfere de sărbătoare, vizitatorii au avut posibilitatea să ia cunoștință de mediul în care aceștia își execută pedeapsa, admirând cu plăcere expoziția de lucrări artizanale ale deținuților.

Pentru rude, inclusiv pentru copiii deținuților au fost organizate diverse activități ocupaționale: jocuri distractive, desene pe planșe, puzzle, decoruri din hârtie colorată, fiind prezentat un program artistic cu desene animate, cântece pentru copii și masă cu dulciuri. A fost o zi care le-a onorat eforturile și importanța în viața copiilor și a familiei.

Revederea cu rudele reprezintă un sprijin moral și psihologic enorm pentru cei din detenție, iar apropierea de familie contribuie la menținerea liniștii sufletești, motivându-i să manifeste un comportament demn și are o influență benefică în viața cotidiană”, se spune într-un comunicat de presă.

Reîntâlnirea cu familia a devenit deja o tradiție pentru instituțiile de detenție din țară, fiind organizate cu regularitate de către Serviciul reintegrare socială din penitenciare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților