[ X ]
Deținătorii de câini trebuie să cunoască aceasta! Poliția oferă detalii despre legislația din domeniu
28 Iulie

Ați auzit deseori „Un câine a atacat și rănit un copil sau persoană în vărstă …” sau „Un câine a fost mutilat și supus unor acțiuni de tratare cu cruzime …”. Pentru ca astfel de cazuri să nu se întâmple, este foarte important ca deținătorii sau proprietarii de câini să cunoască ce reguli trebuie respectate pentru a se bucura de „prietenii” patrupezi în siguranță și legalitate.

De aceea este important ca deținătorii de câini să respecte legislația în domeniu și să țină cont de următoarele recomadări:

-socializarea permanentă și antrenarea cu dresaj special a câinilor de companie contribuie la bunăstarea acestuia și la bunăstarea celor din jur;

-examinarea periodică la veterinar pentru îngrijirea preventivă a animalului de companie, cum ar fi:vaccinările (antirabice – anual) și controlul parazitar;

-plimbarea cu lesă și cu botniță a câinilor în locurile publice și parcuri pentru evitarea incidentelor negative cu implicarea copiilor;

-neadmiterea vagabondării și a plimbărilor nesupravegheate ale animalelor de companie.

Deținătorii de câini sunt obligați:

-să prezinte anual câinii cu vârsta de peste 3 luni la serviciile sanitar-veterinare de stat pentru vaccinare contra rabiei;

-să informeze urgent serviciile sanitar-veterinare de stat şi instituţiile de medicină despre fiecare caz de îmbolnăvire sau epizootie a animalelor deţinute, precum şi despre muşcăturile şi traumele provocate oamenilor sau animalelor domestice de către câini;

-să prezinte serviciului sanitar-veterinar de stat, câinii care au provocat traume oamenilor sau animalelor domestice, pentru a-i supune unui control şi a-i închide în carantină la necesitate;

-să predea câinii neutili întreprinderilor ce se ocupă cu gestionarea câinilor vagabonzi.

Deținătorilor de câini li se interzice:

-plimbatul câinilor în locuri neautorizate de către primării;

-scăldatul lor în bazine de apă şi lacuri;

-circulaţia liberă pe raza localităţilor a câinilor fără lesă şi botniţă;

-intrarea câinilor în localurile publice, cum ar fi: magazine, pieţe de desfacere a produselor agro-alimentare, parcuri, scuaruri, stadioane şi mijloace de transport în comun.

Pe această cale, Poliția informează despre faptul că comportamentul violent asupra animalelor, și anume cruzimea față de animale este pasibilă de răspundere contravețională sau penală.

Așadar,conform art. 157 Cod contravenţional:

-aplicarea intenţionată a acțiunilor ce provoacă dureri, suferinţă, mutilarea sau moartea animalului;

-deplasarea liberă a câinilor agresivi sau a celor periculoşi în raza localităţii sau transportarea acestora în transportul public fără lesă şi botniţă;

-îndemnarea publică la cruzime față de animale;

-asmuțirea animalelor de companie la oameni sau la animale;

atrag răspunderea contravențională, iar persoanele vinovate riscă amendă de până la 4500 lei persoanele fizice sau 15000 lei cele cu funcţie de răspundere.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților