[ X ]
Detalii de la discuția Maiei Sandu cu Aureliu Ciocoi
21 Ianuarie

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, astăzi a avut o ședință cu Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi. După cum declară Sandu, discuția a fost despre situația din țară, în special pe dimensiunile economică și sanitară, informează CURENTUL.

„Am abordat subiectele ce au fost puse în discuție cu conducătorii instituțiilor-cheie ale UE în cadrul vizitei mele la Bruxelles și necesitatea ca Guvernul să întreprindă acțiuni în vederea realizării la timp a angajamentelor cu UE. De asemenea, am pus accentul pe necesitățile stringente, între care asigurarea accesului cât mai rapid la vaccinul anti-Covid-19 pentru cetățenii noștri, semnarea contractului pentru Reziliență în mărime de 15 milioane de euro sub formă de grant”, declară Sandu, pe Facebook.

Totodată, șeful statului spune că, chiar dacă Guvernul actual nu are puteri depline, oamenii așteaptă și au nevoie de ajutor din partea statului. „Asta trebuie să facem cu toții – să venim cu acțiuni concrete în sprijinul cetățenilor”, a conchis Maia Sandu.

Mihaela Conovali

 

Inapoi la arhiva noutaților