Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a propus la 6 iunie Parlamentului, numirea Președintelui CSM, Victor Micu, în funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie, până la atingerea plafonului de vârstă, transmite CURENTUL.
Victor Micu s-a născut la 25 februarie 1967, în satul Popeştii de Sus, raionul Drochia. Are o soră. Activitatea juridică şi-a început-o în 1994, ca anchetator, ulterior, ocupând funcţia de consultant superior în cadrul Curţii Supreme de Justiţie. Experienţa profesională a domnului Victor Micu a fost marcată de numirea sa în mai multe funcţii de demnitate publică. Astfel, la 30 aprilie 1998, a devenit judecător al Judecătoriei Rîşcani, municipiul Chişinău,mai apoi, vicepreşedinte şi preşedinte al aceleiaşi instanţe de judecată. După expirarea mandatului de preşedinte al Judecătoriei Rîşcani, municipiul Chişinău, este desemnat preşedinte interimar al instituţiei vizate. Totodată, Victor Micu a fost antrenat şi în activitatea didactică – în calitate de lector universitar la Facultatea de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.
Mai puțin se cunoaște însă despre Victor Micu în afara serviciului. Într-un interviu acordat anterior pentru www.curentul.md, Micu spune că este pasionat de sport încă de mic, iar de 10 ani nu trece o zi ca să nu facă mișcare activă.
„De obicei mă strădui să alerg dimineața, dar uneori și seara. Nu pot să zic că alerg în fiecare zi, încerc să combin cumva serviciul cu sportul. Iarna merg la sală sau la bazin. Am acasă o bicicletă și uneori mai practic și ciclismul. După o oră de sport chiar am observat că gândesc mai bine și am chef mai mare de muncă”, spune el.
Victor Micu este căsătorit. Cu soția sa, Angela, locuiesc la bloc.
Anastasia Borta