De cele mai multe ori, copiii geniilor literaturii române au trăit în umbra şi măreţia părinţilor. Mulţi dintre ei nu au moştenit talentul, fiind consideraţi de contemporanii lor urmaşi nedemni. Pe lângă opere nemuritoare care au îmbogăţit literatura română, marii scriitori au lăsat în urma lor şi copii. Despre aceştia se ştie însă foarte puţin, iar existenţa lor în majoritatea cazurilor s-a desfăşurat în umbra personalităţii iluştrilor părinţi.

Fiul lui Creangă, ”un cioflingar de târg mediocru”

Celebrul povestitor Ion Creangă a avut un singur fiu, Constantin. El este rodul căsătoriei lui ”Popa Smântână” cu Ileana, fiica preotului Gregoriu de la Biserica ”Patruzeci de Sfinţi” din Iaşi. Constantin s-a născut în 1860, într-o familie unde buna înţelegere lipsea cu desăvârşire, după cum arată şi criticul George Călinescu în ”Viaţa lui Ion Creangă”. Boemul humuleştean era sever cu propiul fiu şi cu soţia.

A fost părăsit de Ileana şi l-a crescut singur pe Constantin de la vârsta de 6 ani. De mic îl educase, după cum spune criticul, cu palma şi îi impunea drumul în viaţă. De altfel, şi Constantin mărturiseşte acest lucru, spunând că a fost obligat la doar 12 ani să trăiască într-un internat de la Şcoala Militară. ”Era el cum era cu alţii, dar cu de-ai lui, de-ai casei şi de-alde mine mai ales, pleosc una peste gură! Şi n-aveai cui te plânge, grevele nefiind încă inventate pe-atunci”, se plângea Constantin de tatăl său. De altfel, raţiunile financiare l-au determinat pe Ion Creangă să-şi trimită fiul la Şcoala Militară din Iaşi, care era gratuită. Diaconul, în urma divorţului, a fost răspopit şi mai apoi dat afară şi de la şcoală. Tânărului Creangă îi pria însă viaţa militară.

Se umilea în faţa lui Titu Maiorescu pentru fiul lui

Criticul George Călinescu şi contemporanii lui Creangă îl descriu pe Constantin ca pe un adolescent mediocru, care nu călca pe urmele tatălui său. Era leneş, înfumurat şi fără cultură. ”Şcoala militară din Iaşi (…) îi răpise orice ingenuitate, dându-i fumuri şi nu-i dăduse nimic în schimb, nicio cultură serioasă. Era tocmai unul din acei semidocţi de care vorbea Eminescu, un cioflingar de târg care se cam ruşina de tata şi avea gusturi măreţe”, scria George Călinescu. Încrezut, dar incapabil să-şi găsească o cale în viaţă, Constantin apela în permanenţă la tatăl său şi la influenţa pe care acesta o avea în rândul junimiştilor bogaţi. A început să facă acest lucru încă din perioda adolescenţei. Tatăl, Creangă, se umilea în faţa lui Titu Maiorescu pentru a obţine favoruri pentru fiul său.

”Însă Creangă, ca orice părinte, îşi iubea puiul şi-l credea bun la ceva. Cu o dragoste vrednică de toată lauda, el aleargă la mărimile pe care le cunoştea ca să ceară o vărbă bună pentru plodul său. (…) Creangă, ca diacon, sărutase mâna mâna directorului său de şcoală normală când fusese numit institutor, fu văzut sărutând iarăşi, în faţa a o sută de comeseni ai unui banchet, mâna lui Titu Maiorescu. Şi într-adevăr institutorul nu datora Junimii numai pâinea sa, dar o seamă de bune îndrumări pentru slabul său fecior”, preciza Călinescu în ”Viaţa şi opera lui Ion Creangă”. Creangă, folosindu-se de relaţiile pe care le avea, îşi trimite fiul mai apoi la Şcoala Militară din Bucureşti şi, având după 1878 o situaţie financiară ceva mai bună, îi trimite constant fiului bani. Îi roagă pe Slavici şi Eminescu să-l vegheze pe Constantin, îndreptat mai mult către aventuri amoroase, bodegi şi cheltuit bani decât către şcoală. Ajunge în jurul anului 1878 sublocotenent de marină şi este trimis la Trieste, în Italia.

Părea că fiul lui Creangă mergea pe drumul cel bun. În fapt, lui Constantin, spune George Călinescu, îi plăceau luxul şi viaţa militată, visând la aventuri şi căpătuială. Plimbându-se ba la Galaţi, ba la Bucureşti, Constantin îşi căuta fără sorţi de izbândă un rost, fiind mereu îndrăgostit şi cerând bani tatălui său. Se apucă chiar şi de scris, crezând că are talentul tatălui său. A eşuat lamentabil. George Călinescu spune că fiului lui Creangă cerea bani şi junimiştilor, fără să ştie tatăl său, şi, dacă era refuzat, îi jignea. În cele din urmă, Constantin dorea să fie şi inventator şi urmează, tot pe banii tatălui său şi ai junimiştilor, Şcoala Politehnică de la Viena.

În 1884 pare că se cuminţise şi dorea să se căsătorească. Cum visa la avere, găsise şi fata potrivită. ”Gândul lui era mai mult să-nfigă dinţii în realitate şi destăinuia acum că găsise o domnişoară de 16 ani, Olga, din Brăila, fiică a domnului Neculai Petrea, mare angrosist. Fata avea mare însuşire de a căpăta 25.000 de galbeni şi de avea un tată cu o avere de peste un milion şi cu numai doi copii”, scrie George Călinescu.

„Ori fumaţi hârtia Creangă, ori daţi dracului tutunul“

Cu Olga, Constantin face patru copii, dar doar pe micuţa Letiţia bunicul Creangă reuşeşte să o vadă. Constantin a eşuat lamentabil şi în căsnicie divorţând de două ori. După moartea tatălui său, în 1887, devenit căpitan, Constantin duce o viaţă deşănţată, fără ţintă, şi îşi dechide birt, vinde băutură la colţ de stradă şi ţigări.

”Căpitanul îşi desfăşura în voie firea sucită, burlescă, nesusţinută nici de inteligenţă, nici de cultură. Reputaţia tatălui îi zăpăci existenţa şi-i dădu idei nătruşnice şi penibile. (…) Încă ofiţer fiind se făcu fabricant de foiţă de ţigări, cu reclamă stupidă, de felul acesta: «Hârtia de ţigară Ţaţa Lina», «Ori fumaţi hârtia Creangă, ori daţi dracului tutunul», scria Călinescu. Constantin Creangă moare în 1918.

Fiul lui Mihai Eminescu, funcţionar la Botoşani

Despre copilul natural al poetului Mihai Eminescu se ştiu puţine. De altfel, până să-i fie descoperit certificatul de naşteri, mărturiile contemporanilor poetului păreau simple fantasmagorii. Pe fiul lui Eminescu îl chema Mihai Lăzăreanu şi a fost făcut cu fata morarului din satul Cucorăni, o localitate la doar trei kilometri de Ipoteşti. ”Copilul a fost botezat Mihail şi el a venit pe lume în ziua de 19 iunie 1877, la Ipoteşti (conf. cert. naşt. nr 38/1877, primăria Cucorăni), având ca mamă pe Ileana, fiica de 25 de ani a morarului din Cucorăni, o blondă frumoasă, care se va căsători ulterior cu Ion Lăzăreanu, un pădurar de 32 de ani. Acesta o va accepta de soţie numai după ce căminarul Eminovici, bunicul noului născut, îi va asigura băieţelului o convenabilă întreţinere, printr-o înţelegere secretă între cele două părţi”, precizează scriitorul Cristian Petru Bălan în eseul ”Fiul natural al lui Mihai Eminescu”, publicat pe pagina poezie.ro.

Copilul a fost conceput de Eminescu în timpul unei vacanţe, când s-ar fi îndrăgosit de fata morarului. Mihail Lăzăreanu, fiul marelui poet, a fost botezat de Henrieta, sora lui Mihai Eminescu, iar Gheorge Eminescu, pentru a nu se isca un scandal nedorit în sat, îi asigurase copilului tot ce îi era necesar traiului. Se precizează că iniţial copilul se numea Ilie, dar la insistenţele Henrietei şi, se presupune, şi ale lui Mihai Eminescu, copilul a primit şi numele de Mihail. Specialiştii spun că Eminecu nu şi-a lăsat de izbelişte copilul. Când avea bani îi trimitea şi s-a întâmplat să-l viziteze în repetate rânduri.

Mihai Eminescu şi Veronica Micle au avut un copil împreună, dar s-a născut mort

Mihai Eminescu s-a interesat de el când era elev la Pomârla, vizitându-l. Iată câteva rânduri din depoziţia petentului: «Tatăl reclamantului stătea în căsuţa boierească Ichim; iar peste drum stătea boierul Eminovici. Bătrânul Lăzăreanu era paznicul acestei păduri. Între noi se amesteca adesea şi juca cu plăcere mingea-ţic Mihai Eminescu, sau cum îi ziceam noi copiii satului: Cuconaşul Mihai. Reclamantul era de 5-6 ani pe vremea aceea, pe la 1883 sau 1884, şi duduca Hanrieta, sora lui Eminescu venind să privească şi ea hârjoana noastră a tuturora, aducea de mânuţă pe fiul paznicului, reclamantul de azi, pe care îl dezmierda şi îl numea într-una Mihai, zicând că ea l-a botezat şi ea i-a dat numele Mihai, ca şi fratele ei», citează scriitorul Ion Ionescu Bucovu în ”Confluenţe Literare”, din actele de la tribunalul Botoşani, prin care Ilie Lăzăreanu a primit oficial şi numele de Mihail dat de Henrieta.

La maturitate, Mihai Lăzăreanu, fiul lui Eminescu, spun contemporanii săi, semăna atât la fizic, cât şi la caracter cu tatăl său. „Cunoscuţii lui spun că Mihail Lăzăreanu semăna destul de bine la ochi, la frunte şi la buze cu poetul, despre care le amintea tuturor cu mândrie că îi este tată, dar mai cu seamă îi semăna acestuia la fire, fiindcă ducea o existenţă meditativă, retrasă, fără prieteni, rămânând toată viaţa burlac”, precizează Cristian Petru Bălan. Fiul lui Eminescu a fost un simplu funcţionar fiscal şi a murit la Botoşani la vârsta de 67 de ani. Totodată, în rândul junimiştilor s-a zvonit că Eminescu ar mai fi avut un copil cu Veronica Micle, născut mort însă.

Mateiu Caragiale, fiul frustat care-şi ura tatăl

Primul fiu al marelui dramaturg Ion Luca Caragiale a fost Mateiu, născut dintr-o aventură cu Maria Constantinescu, funcţionară la Regia Monopolurilor Statului. ”Nenea Iancu” şi-a recunoscut însă fiul, dându-i şi numele său. Mai mult decât atât, îi trimitea bani şi se interesa de educaţia sa. Mateiu se naşte la 25 martie 1885 la Bucureşti. În 1889, după ce Ion Luca Caragiale se căsătoreşte cu Alexandrina Burelly, Mateiu este adus în noua familie, pentru ca tatăl să aibă grijă mai bine de educaţia fiului său.

Grija nobilă a tatălui pentru copilul din flori nu-l va impresiona însă pe Mateiu. Fiul are o aversiunea faţă de tată, simţindu-se bastard şi mai puţin iubit decât ceilalţi copii din familie, trei fete şi un băiat. În adolescenţă, spunea contemporanii dramaturgului, Mateiu nu-şi suferea tatăl, se depărtează şi doreşte să fie opusul părintelui său cu origine umilă, născut la Haimanale. Visează la o închipuită nobleţe, după cum arăta şi Cezar Petrescu în revista ”Gândirea” făcându-l să arate ridicol şi frustrat de statutul său de bastard şi om cu origine umilă. Această obsesie pentru nobleţe ar fi apărut şi în contact cu profesorul său de istorie şi heraldică, dar şi director al colegiului Sfântul Gheorghe, Anghel Demetriescu. Contemporanilor părea ridicol cu aceste preocupări obsesive şi aere de nobleţe.

”Sosea Mateiu, ascunzându-şi timiditatea sub armura trufiei distante, ceremonios, politicos ,care aci nu făcea nici o impresie. Vreau să spun: nici o impresie bună! Aci, nu mai era un personagiu. Era o ţintă. Cât timp îşi sorbea cafeaua ori vermutul, pe bani drămăluiţi de-acasă într-o sărăcie discretă, savant mascată, confraţii şi prietenii îl mai cruţau, îl mai iertau. (…) Se răzbunau după plecarea lui Mateiu, cu mai vârtoase hazuri, mai deşănţate anecdote, amintiri şi născociri, menite să-l situeze definitiv în categoria epigonilor rataţi, ridicoli, emfatici în nulitatea lor, incapabili să poarte cu demnitate pe umeri povara unui nume glorios”, scria Cezar Petrescu, despre modul cum era perceput Mateiu Caragiale de mulţi dintre contemporanii său.

Renunţă chiar şi la studiile de drept din ţară şi din străinătate, dedicându-se heraldicii şi poeziei. Ajunge totuşi să-şi împlinească visul, în 1923, devenind boier, după căsătoria cu Marica Sion, o femeie de viţă nobilă, dar cu 25 de ani mai în vârstă. La noul său conac, obsesia pentru nobleţe se accentuează, făcându-şi un blazon pe care scria „cave, age, tace” adică ”fereşte-te, acţionează şi taci”. Deşi părea doar un urmaş ridicol al genialului dramaturg, Mateiu Caragiale se distinge ca un bun scriitor şi lasă posterităţii romanul ”Craii de Curtea Veche”, scris în 1910. Moare la 1936.

sursa: adevarul.ro