Două movile funerare au fost descoperite în timpul lucrărilor de construcție a drumului național M3, transmite CURENTUL.
Potrivit arheologilor s-au descoperit o serie de complexe funerare din epoza bronzului.
„La km 5 al lucrările de construcție a drumului național M3, în apropiere de Cimișlia, au fost stopate lucrările în zonă pentru că s-au descoperit 2 situri arheologice. Este vorba despre 2 movile funerare. Efectuând cercetările arheologice am descoperit morminte din epoca bronzului timpuriu și morminte din epoca bronzului târziu, culturile Iamnaia și Sabatinovaca”, spune directorul adjunct al Agenției Naționale Arheologice, Sergiu Popovici.
Potrivit lui, mormintele aparțin unor păstori care au trăit în lunca râului Cogâlnic.
„Printre mormintele descoperite, am depistat și unul a unui copil, iar la umărul stâng avea alături un văscior de lut”, mai spune Sergiu Popovici.
Toate obiectele descoperite vor merge la muzeul din Cimișlia. Arheologii vor continua cercetările arheologice pentru a a junge la mormântul principal al movilei.
Cristina Parfeni