Procurorii anticorupție au descins ieri la Secția înmatriculare a transportului și calificare a conducătorilor auto Ungheni, într-o cauză penală pornită pe faptul coruperii pasive săvârșite de către funcționarii instituției menționate, transmite CURENTUL.
Conform materialelor cauzei, s-a stabilit că un expert al Secţiei de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto mun. Ungheni, având statut de persoană publică, în atribuțiile de serviciu ale căruia intră identificarea și înmatricularea vehiculelor auto, în perioada de timp de la 26.10.2018 până la 07.11.2018, contrar obligaţiunilor de serviciu, a acceptat şi primit de la diverse persoane mijloace bănești, pentru a îndeplini acţiuni în exercitarea funcţiei deținute, şi anume pentru urgentarea procesului de efectuare a verificării și înmatriculării vehiculelor.
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate documente și tehnică de calcul.
Fiind audiat, învinuitul și-a recunoscut vina, fiind cercetat în stare de libertate. Dacă acesta va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Cristina Parfeni