[ X ]
Deputatul Vovc s-a adresat SIS: Să fie verificate veridicitatea datelor din cererile de înregistrare prealabilă în formă scrisă
26 Mai

Deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Liviu Vovc, a transmis un demers către Serviciul Informații și Securitate (SIS) și solicită să fie verificate veridicitatea datelor din cererile de înregistrare prealabilă depuse în formă scrisă, transmite CURENTUL.

Deputatul spune că în acest fel se va exclude orice tentativă de falsificare a rezultatelor înregistrării prealabile și respectiv a amplasării secțiilor de vot în afara țării pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

„Analizând situația la moment de pe site-ul Comisiei Electorale Centrale https://inregistrare.cec.md/, am constatat că numărul cererilor depuse în formă scrisă este similar (în unele cazuri chiar identic) cu cele depuse pentru alegerile prezidențiale din 2020. În acest caz a fost transmis un demers către SIS. Vom monitoriza cu atenție procesul de organizare a acestor alegeri pentru a exclude orice tentativă de fraudare”, spune Liviu Vovc.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților