Deputatului Platformei DA, Liviu Vovc a înregistrat un proiect de lege privind modificarea articolului VI din Legea cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative, transmite CURENTUL.
Principalele prevederi ale proiectului de lege constau în diminuarea vârstei de pensionare pentru personalul medical care a activat pe perioada stării de urgență în sănătate publică. Perioada de calcul pentru diminuarea vârstei de pensionare și majorarea stagiului de cotizare va fi începând cu data de 15 mai 2020, când a fost declarată pentru prima dată starea de urgență în sănătate publică.
Liviu Vovc a motivat necesitatea adoptării unui asemenea proiect prin faptul că numărul din ce în ce mai mare de cazuri confirmate și suspectate, volumul de muncă copleșitor, lipsa de medicamente specifice și sentimentele de a nu fi corespunzător, pot declanșa o adevărată povară mintală pentru lucrătorii medicali.
„Pandemia poate avea un impact deosebit de mare asupra sănătății emoționale, acolo unde există un fond anxios sau tulburări emoționale. Lucrătorii din prima linie se pot confrunta cu stresuri suplimentare în perioada pandemiei COVID-19 din cauza cerințelor mari, a orarului extins de muncă, a creșterii numărului de pacienți și a necesității de a fi la curent cu cele mai bune practici de tratament.
Predispoziția de ardere profesională vine din capacitatea redusă a angajaților de a utiliza suportul social din cauza programelor intense de muncă și a stigmei din comunități față de lucrătorii din prima linie, a informațiilor insuficiente despre expunerea pe termen lung la persoanele infectate cu COVID-19 și teama de a-și infecta familiile, prietenii și rudele.
Pandemia a afectat psiho-emoțional toți lucrătorii din sistemul medical care pe parcursul acestui an au activat în condiții de stres continuu, iar acest lucru se va răsfrânge asupra speranței de viață a cadrelor medicale. Perioada de pandemie de asemenea poate fi catalogată ca fiind muncă în condiții deosebit de grele pentru lucrătorii din sistemul medical. Iar pentru această perioadă este nevoie de reglementări legale suplimentare care să asigure posibilitatea diminuării vârstei de pensionare”, menționează deputatul.
Cristina Pendea