[ X ]
Deputatul Igor Munteanu, despre „Vacanța acasă”: Mi-ar plăcea ca pensiunile turistice să nu se limiteze doar la găzduire și hrană
10 Iulie

Deputatul fracțiunii Platforma „Demnitate și Adevăr”, Igor Munteanu este primul protagonist al proiectului CURENTUL „Vacanța acasă”, în cadrul căruia ne propunem să vedem ce recomandări au persoanele publice din țara noastră pentru vacanța acasă.

Astfel, Igor Munteanu ne-a spus ce planuri are pentru vacanța de vară din acest an.

„Complicat acum de planificat vacanțe, dar aveți dreptate, sunt multe lucruri minunate în RM, pe care nu le-am descoperit la timpul potrivit și, dacă va fi posibil, cu siguranță aș compensa în 2020”, spune Igor Munteanu.

Dacă se vor redeschide hotarele, deputatul ar vrea să meargă în Norvegia. „Dacă se deschid larg „porțile” externe, atunci aș vrea să ajung la „fjordurile” din Norvegia, dacă nu, atunci voi căuta să ajung la câteva locuri spectaculoase din nordul RM: 100 de movile, Naslavcea, cetățile dacice de pe malul Nistrului dinspre Rezina-Soroca”, spune Igor Munteanu.

Deputatul ne-a spus care sunt locurile preferate din R. Moldova și ce amintiri are legate de ele. „Am multe locuri preferate în Republica Moldova. Există niște stațiuni private care asigură cele mai înalte standarde de cazare și relaxare în familie. Sunt mai multe crame cu o gamă largă de servicii eco-turistice localizate în raionul Ștefan Vodă, 4-5 proprietari privați, care au creat niște oferte turistice excepționale. Unii au devenit atât de buni, încât au început să-și aducă oaspeții cu elicopterul din Odessa și din alte orașe mari din statele învecinate. Au apărut crame noi de o calitate deosebită la Ungheni, crama Mircești”, a spus politicianul.

Igor Munteanu recomandă cetățenilor țării să meargă neapărat să vadă Orheiul Vechi, EcoVila și Chateau Vartely.

Ne-a interesat să știm ce activități recomandă deputatul pentru perioada de vară acasă. „Fiecare este stăpânul preferințelor sale. Mie îmi place să călătoresc și să descopăr locuri noi, ceea ce înseamnă că prefer șoselele, iar această preferință îmi reduce mult opțiunile la noi. Îmi plac traseele turistice, pe jos ori cu bicicleta, pescuit, atunci când știu că pot include în itinerar lucruri care bucură estetic. Mi-ar plăcea ca pensiunile turistice să nu se limiteze doar la găzduire și hrană, dar să-și dezvolte și opțiuni prin care pot să captiveze clienții cu servicii creative, în funcție de vârstă, grupuri de clienți, familii, căutând nișe autentice și inspirate din specificul etnocultural, care întrunesc criteriile de marketing și bun gust”, ne-a spus Igor Munteanu.

Deputatul ne-a spus și care sunt top 3 bucate moldovenești preferate.

„Cred că nu aș putea epuiza la 3 lista lungă de preferințe culinare autohtone pe care le-aș căuta în meniul stațiunilor turistice din RM. Sunt anumite tipuri de produse, care nu pot fi regăsite nicăieri în regiunile de proximitate pentru Republica Moldova, cum ar fi „baba neagră” (răspândită mai ales în zona de nord), mielul dacic (răspândit în zonele de sud din Cantemir și Cahul), dar și borșul scăzut (zona de centru – Ungheni, Nisporeni, Călărași). Cred că sunt multe bunătățuri pe care le găsiți într-un album editat acum câțiva ani în urmă de editura Cartier (Angela Brașoveanu), care ar fi cu siguranță printre cele mai bune bucate – un produs extrem de căutat pentru formele moderne de ecoturism”, ne-a mai spus Igor Munteanu.

Cristina Parfeni

107764653_896489280858352_5834770438849039816_n 107754296_3261007927296953_5607686602711334944_n 107705929_1208733672798269_2521733451591274282_n 107617250_300368987752638_3019446310183521902_n

Inapoi la arhiva noutaților