Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, este convins să Republica Moldova trebuie să renunțe la motoarele diesel, transmite CURENTUL.
El spune că motorul cu ardere internă e o invenție veche de 200 de ani, iar locul lui e în muzeu.
„Asta e obiectivul simplu spre care trebuie să tindem”, spune deputatul.
Trei ani în urmă, socialiștii au anulat facilitatea de 50% la importul motoarelor hybrid, iar în decembrie 2021, Dumitru Alaiba a înregistrat un proiect de lege care să restabilească această facilitate, pentru a promova motoarele ecologice și eficiente, cu un consum mic de carburanți.
„În același proiect am propus și creșterea taxei pentru motoarele diesel pentru a le descuraja, ca fiind poluante. În lumina evoluțiilor de pe piața de carburanți din ultima perioadă, cred că pot să renunț la această prevedere și să lăsăm doar reducerea de 50% la hybrid. Prețurile la motorină sunt o descurajare în sine”, spune Alaiba.
Deputatul spune că în UE motoarele diesel nu vor mai fi produse după anul 2025, iar vânzarea lor va fi interzisă după 2029.
„Dacă nu le descurajăm de pe acum, aceste mașini vor lua destinația spre țări ca a noastră. Dacă nu acționăm acum, toată Europa va trece pe electric, iar noi vom continua să poluăm și în 2045. Dacă vă gândiți să cumpărați o mașină, optați pentru o tehnologie mai avansată, mai economă și mai verde. În următorii 10-15 ani trebuie să scăpăm de vechituri”, mai spune Alaiba.
Cristina Parfeni