Deputatul socialist, Adrian Albu, a prezentat astăzi o inițiativă legislativă menită să sprijine pensionarii care muncesc. Deputatul a atras atenția asupra faptului că astăzi tinerii masiv părăsesc țara noastră, iar, potrivit statisticilor, 22,6% dintre cetățenii angajați în câmpul muncii au peste 65 de ani. Cu alte cuvinte, aproape un sfert dintre cei care sunt angajați în câmpul muncii sunt pensionari.
Potrivit socialistului, în această situație, guvernul trebuie să-i motiveze pe pensionarii care își continuă activitatea și să le creeze condiții favorabile.
În special, deputatul propune excluderea discriminării în raport cu pensionarii care muncesc și care, spre deosebire de pensionarii care nu sunt angajați în câmpul muncii, sunt obligați să contribuie fără întrerupere la bugetul asigurărilor sociale și la cel de asigurare obligatorie de asistență medicală.
Potrivit lui Adrian Albu, acest lucru este nejustificat, deoarece persoanele respective deja şi-au câştigat dreptul la pensie prin anii de muncă prestaţi şi prin contribuția la fondul de pensii și cel medical. În același timp, ei sunt nevoiți să continue să lucreze din cauza situației financiare dificile, precum și a politicii autorităților, care măresc salariile miniștrilor, dar nu indexează integral pensia.
Deputatul propune scutirea pensionarilor de obligația de a plăti contribuții de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, precum și de a le oferi posibilitatea să se refuze de plata contribuțiilor la Fondul social.
Astfel, pensionarul care continuă să activeze în câmpul muncii va avea posibilitatea de a opta fie pentru plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, cu reexaminarea periodică a cuantumului pensiei, fie să nu accepte aceste plăți, și, astfel, să primească mai multe venituri.