Grupul parlamentar al Partidului Mișcarea Populară (PMP) s-a adunat astăzi în cadrul unei ședințe cu tema: „Unirea – Proiect de țară”, dedicată împlinirii a 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, și a fost discutată importanța Unirii acestor două state, informează CURENTUL.
Eugen Tomac, liderul grupului parlamentar PMP, a accentuat că problema unirii ar trebui să devină proiect de țară.
„Avem în față o realitate și anume că națiunea română este divizată astăzi, iar responsabilitatea noastră este să nu neglijăm faptul că românii sunt împărțiți în două state și să încercăm să îndreptăm această nedreptate, acesta este scopul care ne-a făcut să soluționăm această problemă, prin numirea acestei conferințe drept proiect de țară, deoarece Unirea celor state românești ar trebui să aibă loc”, a menționat deputatul român.
Președintele Comisiei comune București – Chișinău pentru Integrarea Europeană, Bogdan Ionel Rodeanu, a declarat că ziua de 27 martie este extrem de importantă pentru Republica Moldova. „Celebrăm un moment istoric comun, de căpătâi, o izbândă care certifică ceea ce avem de făcut în continuare, este un prilej de sărbătoare. Cunoaștem deja că România a întins deja mâna moldovenilor prin mai multe metode, cum ar fi: redobândirea cetățeniei române, oferirea locurilor de muncă în România dar și a burselor de studii pentru tineri, etc.”, a spus Rodeanu.
Constantin Codreanu, deputat al grupului PMP, a subliniat importanța realizării Unirii în viitorul apropiat. „Este o dată istorică pentru statul român, iar Unirea ar trebuie dusă din stradă, din dorința oamenilor, în Parlament, prin legi și strategii ale statului român. După integrarea în NATO și UE, singurul proiect pe țară pe care-l poate avea Moldova, la moment, considerăm că este Unirea acestor două țări, pentru a duce la capăt actul istoric care s-a produs încă în anul 1918. Doar așa putem sărbători pentru realizarea acțiunilor concrete, care vor soluționa problema unirii”, a declarat Codreanu.
Anastasia Borta